Buna ziua. Sunt student Ia masterat si totodata angajat pe un salariu la un centru medical, timp de 3 ani deja. Spuneti-mi, va rog, daca am dreptul sa plec mai devreme de la serviciu, pentru a reusi la orele de masterat, fara a recupera aceste ore de munca? Care este procedura, in asa caz? E vorba de aproximativ 2 ore pe zi. Va multumesc! Astept raspunsul Dvs.!
Aliona Barbăscumpă
Codul Muncii in Articolul 173 prevede: Cazurile de acordare a garanţiilor şi compensaţiilor
Pe lîngă garanţiile şi compensaţiile generale prevăzute de prezentul cod (garanţii la angajare, la transfer, în domeniul salarizării etc.), salariaţilor li se acordă garanţii şi compensaţii în caz de: c) îmbinare a... mai detaliat muncii cu studiile;
Articolul 178, aliniatul (1) prim, stabileste: Salariaţilor care s-au înmatriculat din proprie iniţiativă în instituţiile de învăţămînt superior sau mediu de specialitate, acreditate în condiţiile legii, la secţiile serale şi fără frecvenţă şi care învaţă cu succes li se vor acorda anumite garanţii şi compensaţii în modul prevăzut de contractul colectiv sau de cel individual de muncă.
Articolul 182. Modul de acordare a garanţiilor şi
compensaţiilor salariaţilor care îmbină
munca cu studiile
(1) Salariaţilor care îmbină munca cu studiile li se acordă garanţii şi compensaţii la obţinerea, pentru prima dată, a studiilor de nivelul respectiv.
(2) La concediile suplimentare acordate salariaţilor care îmbină munca cu studiile, potrivit unei înţelegeri scrise între angajator şi salariat, pot fi alipite concediile de odihnă anuale.
(3) Salariaţilor care îşi fac studiile la o instituţie de învăţămînt la a doua sau a treia specialitate (profesie) li se pot acorda anumite garanţii şi compensaţii în modul prevăzut de contractul colectiv sau de cel individual de muncă.
Art. 31 din Codul Muncii prevede ca garanţiile şi înlesnirile pentru salariaţii care îmbină activitatea de muncă cu studiile;
Respectiv, urmeaza sa examinati ce prederi contine contractul colectiv de munca.
Potrivit Conventiei Colective nr 444 din 25 martie 2016, pct. 13 stabileste: Durata normală a timpului de muncă a salariaților nu poate depăși 8 ore pe zi și 40 ore pe săptămână, cu 2 zile de repaus, una din ele fiind duminica, cu excepția salariaților cărora li se stabilește durata săptămânală redusă a timpului de muncă:salariaților care îmbină munca cu studiile în instituțiile de învățământ superior și colegii – 35 ore. Respectiv, ziua de munca se reduce cu o ora, in cazul Dvs.
Potrivit Hotaririi Guvernului nr. 435 din 23.04.2007, pct. 12 prevede 12. Salariaţii care îşi fac studiile în învăţămîntul postuniversitar specializat (masterat) beneficiază anual, în timpul studiilor, de un concediu suplimentar, cu o durată de pînă la 35 de zile calendaristice, păstrîndu-li-se 75 % din salariul mediu la locul de muncă de bază. Iar pct. 13 stabileste: Pentru pregătirea şi susţinerea tezei de master persoanele respective beneficiază de un concediu suplimentar plătit, cu o durată de pînă la 90 de zile calendaristice, păstrîndu-li-se 75 % din salariul mediu la locul de muncă de bază.
Pentru mai multe detalii consultati Hotarirea.