Speta despre succesiune legală

05 march 2017 528

Salutare tuturor. Doresc să aflu soluția unei spețe destul de delicate. Merge vorba despre o mostenire legală ce vizează trei frați, Valentina – o femeie în vârstă de 54 ani, Vera – în vârstă de 57 ani si Nicolai – în vârstă de 56 ani. Cu 24 ani în urmă a decedat unicul lor părinte rămas în viață, adică mama lor, care nu a lăsat vreun testament în urma ei. Patrimoniul ei era constituit din casa în care locuia si pământul de lângă casă, dar si o cotă de pământ de peste 1 hectar care i-a revenit de la colhoz. Timp de 24 de ani nici unul dintre frați nu a cerut mostenirea ce li se revenea. Astfel casa nu a avut un nou proprietar legal si nici un frate nu avea acte pe ea. La fel, cota de pământ a fost folosită de un lider ce deținea multe pământuri în proprietate sau doar în posesie. În acest răstimp el nu le-a dat fraților o parte din roadă cum procedau alți lideri față de persoanele de la care primeau în arendă terenuri agricole. Mulți ani casa cu pricina nu a fost locuită dat fiind faptul că acesti trei frați s-au căsătorit si si-au intemeiat familii în sate diferite. Si nici unul nu a manifestat vreo pretenție față de cota de teren menționată mai sus. Cu doi ani în urmă i-a ars casa unui frate, Dl-ui Nicolai. Ea nu mai este locuibilă si e imposibil de o mai reparat fiindcă incendiul a devastat totul în calea sa. Fiind pe drumuri, a căutat adăpost la copii săi. Toți l-au respins si l-au lăsat în stradă să moară. Omul a cerut adăpost de la sora sa, Valentina, însă aceasta din urmă nici nu a admis o asemenea variantă. S-a adăpostit atunci la casa lui părintească, care deja stim că nu e locuită si nimeni nu are acte pe ea. De acolo însă Valentina l-a izgonit cu forța si i-a pus in vedere că casa e numai a ei. Da, uneori concubinul ei o agresează si o alungă de la casa in care locuiesc împreună în satul vecin si ea se adăposteste temporar in această casă. Deci ea constituie pentru ea un fel de plan B. După o lungă pribegire pe drumuri, Nicolai a reusit s-o convingă pe sora cealaltă, Vera, ca să-l adăpostească temporar. Ea cu greu l-a adăpostit si in acesti doi ani i-a oferit acoperis deasupra capului nu cu cea mai mare plăcere. Acum a luat decizia să-l alunge în stradă si ea. Domnul Nicolai doreste să îsi exercite calitatea de mostenitor legal al cotei de pământ si să obtină partea ce i se revine de drept, ca s-o vândă pentru a căpăta niste bani care l-ar ajuta sa-si cumpere cea mai simplă casă. După ce s-a consultat cu surorile lui, a rămas uimit de faptul că doamna Valentina doreste ca întreaga cotă de pământ să-i revină numai, la fel ca si casa, motivând că ea a îngropat-o pe mama ei si a plătit impozit anual pe casă. Cealaltă soră, Vera, îi este rusine de sora asta ce doreste să pună mâna pe tot, si sustine că renunță la tot în favoarea ei. Valentina îl impune si pe Nicolai să renunțe si el la cota lui parte in favoarea ei. Acesta motivează că el este mostenitor legal de clasa întâi si mai are niste circumstante destul de serioase să pretindă la partea lui de mostenire, dat fiind faptul că casa i-a ars si nu are unde locui. El i-a spus Valentinei că renunță la casă în favoare ei si nu doreste decât a treia parte din cota de pământ, ca ulterior s-o vândă. Valentina parcă ar fi de acord cu asta, dar a spus că nu va semna nimic.
Apar următoarele întrebări:
1. După 24 de ani există posibilitatea ca frații să mostenească aceste bunuri?
2. Cum ar trebui să procedeze Dl. Nicolai ca să obțină cel puțin a treia parte din cota de teren?

Lawyer comments 1

Download discussion
Iulia Furtuna
  • Advocate
  • Labour law
  • Civil law
  • Family law

Complicat. In primul rand, trebuie de verificat daca bunurile respective erau proprietatea privata a defunctei la momentul decesului. In al doilea rand, nu este exclus ca cineva din rude (clasa a 2-a si a 3-a de succesori legali) sau statul (prin declararea succesiunii vacante) sa fi acceptat succesiunea si devenit... mai detaliat intre timp proprietari ai acestor bunuri. La moment, termenul pentru a accepta sau renunta la aceasta succesiune (6 luni din momentul decesului) este demult expirat. Daca Valentina sau alta frate a intrat de fapt in posesie sau a efectuat anumite actiuni de administrare a bunurilor succesorale (e.g. plata impozitelor, darea lotului de teren in arenda, etc.) in termenul legal de acceptare a succesiunii, aceasta poate solicita in cadrul procedurii judiciare speciale constatarea faptului acceptarii succesiunii.

10 march 2017