Bună ziua. Unei persoane i-a fost stabilită pedeapsa cu închisoare pe termen de 1 an, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis. Totodată, i-a fost suspendă condiţionat executarea pedepsei cu stabilirea unei perioade de probaţiune de 1 an, cu obligarea acesteia ca în perioada de probaţiune să nu-şi schimbe domiciliul şi/sau reşedinţa fără consimţământul organului competent. Persoana vizată este angajată, presupun că în baza unui contract individual de muncă, peste hotarele ţării. În acest caz, persoana e obligată pe durata acestui an să se afle în RM, sau poate activa în continuare peste hotare?
Mihail Grigoraş
Victoria, un lucru nu înțelegi, persoana e condamnat 1 pe 1, iar tu pomenești de un contract de muncă. El trebuie să ducă tratative cu organele competente pentru ai permite să plece după hotarele țării, dacă o să-i permită atuncea el poate pleca.