Salutare. I-am propus soțului să dăm la divorț pe cale amiabilă, dar acesta nu dorește. Dacă mă adresez în judecată cu cerere pentru desfacerea căsătoriei, iar soțul va fi plecat din Moldova și nu se va prezenta în instanță, voi putea obține divorțul fără prezența sa? Soțul nu muncește oficial...
Bună ziua. În 2021 am contractat un credit la o companie de microfinanțare și nu am achitat nicio rată lunară. Recent, creditorul m-a acționat în judecată. M-am prezentat la ședințele de judecată, dar într-un final am pierdut procesul. Vreau să atac hotărârea primei instanțe din două motive. În...
Bună ziua. Am introdus în tara un automobil cu numere străine, după care l-am dezmembrat. Mi-a fost aplicată amendă și am fost obligat să achit costul automobilului. Amenda am achitat-o, dar costul automobilului - nu. Au trecut 6 ani de atunci, dar recent m-a contactat un executor judecătoresc...
Bună ziua. Sunt căsătorită cu un cetățean român care are reședință în România. Căsătoria a fost încheiată în România. Pot depune cerere de divorț în instanța din Republica Moldova, dacă dețin cetățenia moldovenească? Nu avem copii comuni și nici bunuri care ar trebui partajate. Presupun cî soțul...
Bună ziua. Care este termenul de adresare în instanță pentru repararea prejudiciului moral și financiar cauzat de un dosar penal deschis in mod abuziv? Cât de repede pot fi strânse actele pentru adresarea în judecată? Au trecut mai mult de patru luni de când am fost scos de sub urmărire penală,...
Bună ziua. Recent am aflat că o persoana a pătruns ilegal în locuința mea, în momentul în care nu mă aflam acolo. Totul s-a întâmplat în august 2024. Sunt în proces de judecată cu persoana vizată. Aceasta a intrat în locuința mea pentru a obține probe împotriva mea, a facut poze ale anumitor...
Bună ziua. Am copii cu un bărbat, fără a fi căsătoriți. După un conflict, l-am acționat pe tatăl copiilor în judecată ca acesta să fie obligat să plătească pensie de întreținere copiilor. Urmează să aibă loc ședință de judecată. Între timp, ne-am împăcat cu tatăl copiilor. Ce pot face acum?
Bună ziua! Jumătate de an în urmă am depus la executor un titlu executoriu pentru încasarea pensiei alimentare a copilului. Fostul soț nu achita la timp și s-au acumulat datorii. Acum vreau să retrag din executare titlul menționat. Spuneți-mi, vă rog, dacă eu renunț la titlul executoriu,...
Bună ziua. Pe 01.06.2023 am apelat la avocatul X pentru ca acesta să mă ajute să depun cerere de chemare în judecată pentru majorarea pensii alimentare pentru copil. I-am achitat 5.000 lei, dar nu mi-a dat bon de plată, pentru că trebuia chipurile să-l prezinte instanței ca să pot recupera...
Bună ziua. Nu am rambursat un credit și executorul judecătoresc a aplicat sechestru pe contul meu de PAYNET unde intră doar indemnizația pentru copil. Am luat legătura cu executorul și acesta mi-a spus că până nu achit toată suma, nu va ridica sechestrul. Ce pot face în acest caz?
Bună ziua. La traversarea frontierei de stat, am fost anunțați că pe automobilul nostru este aplicat sechestru. Am lăsat automobilul la parcarea poliției de frontieră până am clarificat situația cu executorul care a aplicat sechestrul. Avem act care confirma că nu avem datorii și soțul a ridicat...
Bună ziua! Am 2 proceduri de executare silită în privința mea la 2 executori judecătorești diferiți. Aceștia inițial mi-au blocat cardul de salariu, dar mai târziu l-au deblocat. Recent, însă, a ajuns încă un doasar la alt executor judecătoresc, care mi-a blocat din nou cardul salarial. I-am...
Salut! În Codul de Executare este stipulat că singura locuință a debitorului nu poate fi urmărită de creditori dacă mărimea datoriei nu depășește 12 salarii medii pe economie. Această normă este respectată de executorii judecătorești? Daca nu e respectată, ce trebuie de făcut?
Здравствуйте. Судисполнитель в начале месяца арестовал зарплату и карту. Зарплата пришла, а на счету ноль. В банке сказали что деньги есть, но стоит арест. Я позвонил судисполнителю и он сказал что разблокирует счёт. Но это тянется уже месяц. Каждый раз говорит что надо подождать 3-4 дня и банк...
Bună ziua. Îmi poate spune cineva în ce termen executorul judecătoresc trebuie să răspundă la o cerere expediată prin scrisoare recomandată?