Ân mai 2019, am fost chemată la executorul judecătoresc din motivul neachitarii unui credit. Mi-a fost pusă interdictie de a părăsi țara până nu achit toată suma într-un termen stabilit (cel puțin așa mi-a comunicat executorul). De atunci și până acum nu am avut posibilitatea să achit datoria, nici compania de colectori nu mi-a mai scris după ce au văzut că nu achit. Vreau să știu:
1. La care etapă este aceasta situație, de neexecutare a condițiilor?
2. Pe cât timp se pune interdicția de a părăsi țara și de unde pot afla?
Mulțumesc.
L A
Bună ziua Diana,
Pe lângă vorbe, executorul nu v-a arătat nici-un document/demers/încheiere judecătorească prin care să fie dispusă interdicția de a părăsi țara? Posibil el doar v-a speriat.
Conform legii interdicţia de a părăsi ţara în cel mult 6 luni se aplică de către instanţa de judecată, la demersul executorului judecătoresc, doar... mai detaliat după luarea măsurilor de asigurare a executării documentului executoriu, cu obligarea executorului judecătoresc de a efectua periodic un control privind necesitatea menţinerii acestei interdicţii.
În perioada de urgență se aplică Dispoziția nr.1 din 18.30.2020 a Comisiei pentru Situații Excepționale potrivit căreia procedura de executare silită privind urmărirea salariului și altor venituri se suspendă de drept.
Calcularea dobînzilor şi penalităţilor în cadrul procedurilor de executare silită pe perioada stării de urgenţă se suspendă.