Câteva persoane au fost induse în eroare de un fost prieten de al meu să ia credite

25 марта 2022 143

Buna ziua. Șapte persoane au cumpărat telefoane mobile în credit, doar ca eu am vorbit in locul lor la telefon cu compania de microfinanțare. Aceste persoane erau conștienți ca vor lua credit, au mers și au semnat contractele și ulterior mi-au vândut telefoanele astfel cumpărate, pentru care am scris recepise precum că le-am procurat de la ei și ei și-au primit banii. Am fost pus în legătură cu aceste 7 persoane de un fost prieten, care le-a zis acestora că are posibilitatea să le șteargă creditul. Despre aceasta eu am aflat după o luna, când cele 7 persoane au început să mă sune și să vina la domiciliul meu ca să le șterg creditele, deși eu nu le-am promis așa ceva. Persoanele menționate mă amenință că vor depune plângere pe numele meu cum că eu i-am mințit, deși repet eu nici nu am știut de promisiunea făcută de fostul meu prieten. Am ca dovadă înregistrarea conversației mele cu acesta, unde el recunoaște ca el a făcut tot aranjamentul acesta. Ce risc eu în această situație?

Jurist comments 1

Download discussion
  • Юрисконсульт
  • Гражданское право
  • Уголовное право
  • Семейное право
  • Трудовое право

Noroc Andrei, riști să devii complici cu prietenul tău pe art. 190 CP - escrocherie.

31 марта 2022