Despre agresiune morala și hîrțuire între minori, dar si despre raspunderea parintilor

9 июня 2017 78

Privind aplicarea art. 63 al.1 Codului contravențional: Copilul meu de 14 ani a fost agresat de colegii din clasă în timpul lecției, el a încercat să evite conflictul și le-a propus să i dea pace și după acesata s-a îndepărtat de ei, dar ultimii urmau să-l persecuteze și la-u ajuns din urmă și au provocat incidentul, fiul meu ca să nu cadă în făgaș, a apucat pe unul din ei de guler și ia dat peste față. După ce a văzut ce a făcut îndată și a cerut scuze. Profesorul s-a implicat numai după evenimentul petrecut. Traume sau alte consecințe, care vor necesita un tratament nu au avut loc. Fiul meu a fost foarte emoționat și a avut necesitate de consultațiile psihologului, deoarece nu este agresiv, dar mai mult este unul melancolic, și nu acceptă violența morală sau fizică.
Întrebarea: De ce eu sunt învinuită potrivit art. 63 în neîndeplinirea obligaţiilor de întreţinere, de educare şi de instruire a copilului? Și cine este responsabil de incidente petrecute în timpul orelor la școală? Și dacă există prevederile legale împotriva agresorilor morali și hîrțuitorilor între minori, în așa cazuri despre educație de acasă se menționează în legislație?

Jurist comments 1

Download discussion
SILVIU POTÎRNICHE
  • Адвокат-стажер
  • Гражданское право
  • Право недвижимости
  • Экономическое право

Cu referire la norma de la art. 63 Cod Contraventional, parerea mea este ca aceasta nu corespunde rigorilor de claritate si predictibilitate pe care trebuie sa le intruneasca o norma juridica. Or, ce inseamna ”neindeplinirea obligatiilor de educare”, sau ce inseamna ”indeplinirea necorespunzatoare a obligatiilor de educare si de... mai detaliat instruire a copilului”? Astfel de formulari interpretabile ale normei juridice fac posibila aplicarea arbitrara si subiectiva a acesteia, astfel incit subiectii legii contraventionale nu stiu cum sa-si ordoneze comportamentul pentru a nu fi pasibili de raspundere.
In general, procesul-verbal cu privire la contraventie poate fi contestat in isntanta de judecata in termen de 15 zile. Doar instanta de judecata este competenta de a Va raspunde la intrebarile Dvs, in sensul daca purtati sau nu raspundere contraventioanala, avind in vedere circumstantele concrete ale cauzei.
Trebuie sa cunoasteti ca in cadrul unui proces de judecata, adica atunci cind veti fi contestat procesul-verbal, aveti dreptul sa ridicati exceptia de neconstitutionalitate a normei de la art. 63 Cod Contraventional. Acest demers ar trebui sa il faceti cu asistenta unui jurist. Clar, avind in vedere sanctiunea relativ mica prevazuta de aceasta norma, ridicarea exceptiei de neconstitutionalitate ar insemna o abordare de principiu a acestei chestiuni, respectiv este la decizia Dvs daca Va doriti acest fapt, care implica suspendarea procesului contraventional, sesizarea Curtii Constitutionale, examinarea in fond a exceptiei de neconstitutionalitate, etc.
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Suplimentar, atrageti atentia la ce prevede procesul-verbal: Sunteti invinuita ca nu v-ati indeplinit care anume obligatiuni: De intretinere? De educatie? Sau de instruire? Sau toate impreuna?
Daca agentul constatator a indicat in procesul-verbal , in mod ”copy/paste”, norma intreaga de la art. 63 Cod Contraventional - atunci Dvs ati avea inca un temei de contestare in instanta de judecata, si respectiv un temei de anulare a procesului-verbal. Or, din cele relatate, in actiunile Dvs nu poate fi vorba despre neindeplinirea obligatiilor de intretinere a copilului (cel putin). Tot in cadrul instantei de judecata ar trebui sa va axati pe probele care le are agentul constataor, daca le are, si sa le combateti in mod corespunzator.
Totodata, puteti chema ca martor in instanta psihologul care a consiliat copiulul Dvs. Declaratiile acestuia ar putea sa combata invinuirea, in sensul ca se va demosntra ca cel care a avut de suferit a fost copilul Dvs dar nu altcineva - fapt ce exclude agresivitatea din partea acestuia.
In general, ar trebui sa mergeti pe principiul ca copilul Dvs a actionat in stare de legitima aparare, ceea ce inseamna ca Dvs nu purtati raspundere pentru neindeplinirea obligatiilor de educare si instruire a copilului.
Referitor la actiunile agresorilor, Dvs ar trebui sa depuneti o plingere la Politie, si in acest caz parintii acelor copii ar trebui pe buna dreptate sa poarte raspundere pentru educarea necorespunzatoare a lor. Insa, trebuie sa demonstrati ca acei copii sunt agresivi. Eventual, acest lucru poate fi demonstrat prin declaratiile directorului scolii, a profesorilor, care ar putea confirma ca au existat mai multe cazuri cind acei copii aveau un comportament neadecvat.

12 июня 2017