Divort - de comun acord sau prin instanta?

10 декабря 2021 102

Buna ziua. Intr-un cuplu, sotul vrea sa dea la divort, iar sotia (o ruda de-a mea) e confuza si nu stie cum e mai bine: sa faca divort prin acord comun sau prin judecata. Problema e ca ei au 6 copii, toti minori. Va rog, daca o puteti ajuta cu un sfat. Va multumesc.

Jurist comments 1

Download discussion
  • Юрисконсульт
  • Гражданское право
  • Уголовное право
  • Семейное право
  • Трудовое право

Buna d-na V., e mai bine prin instanță, fiindcă se stabilește cu cine o să rămîne copii, dacă copii au mai mult de 10 ani, ei sunt în drept să decidă cu cine dorește să rămîe, cu mama sau tata. Eu vă aduc la cunoștință ce spune Codul familiei Articolul... mai detaliat 33. Temeiurile încetării căsătoriei

(1) Căsătoria încetează în urma decesului sau a declarării pe cale judecătorească a decesului unuia dintre soţi.

(2) Căsătoria poate înceta prin divorţ (desfacere), în baza cererii unuia sau a ambilor soţi ori a tutorelui soţului în privinţa căruia s-a instituit măsura de ocrotire judiciară sub forma tutelei.
Articolul 36. Desfacerea căsătoriei la organull stare civilă

(1) În baza acordului comun al soţilor, în cazurile în care între aceştia nu există neînţelegeri referitoare la partajul proprietăţii comune în devălmăşie, la întreţinerea, educaţia şi domiciliul copiilor minori comuni sau la întreţinerea unuia dintre soţi, căsătoria este desfăcută la organul de stare civilă în a cărui rază teritorială se află domiciliul unuia dintre soţi. Soţii participă la desfacerea căsătoriei în condiţiile Legii nr.100/2001 privind actele de stare civilă.

(2) La cererea unuia dintre soţi, căsătoria poate fi desfăcută la organul stare civilă dacă celălalt soţ:

a) este supus unei măsuri de ocrotire judiciare;

b) a fost declarat dispărut;

c) a fost condamnat la privaţiune de libertate pe un termen mai mare de 3 ani.

(3) Desfacerea căsătoriei şi eliberarea certificatului de divorţ au loc după expirarea termenului de o lună din ziua depunerii cererii de divorţ.

(4) În cazul apariţiei litigiilor între soţi cu privire la copii, la partaj sau la întreţinerea unuia dintre soţi, desfacerea căsătoriei se face pe cale judecătorească.

(5) Dacă, după desfacerea căsătoriei de către organul stare civilă, între soţi apar litigii referitoare la partaj, la întreţinerea, educaţia şi domiciliul copiilor minori comuni sau la întreţinerea unuia dintre soţi, acestea se vor soluţiona pe cale judecătorească.
Articolul 37. Desfacerea căsătoriei de către instanţa judecătorească

(1) Dacă soţii au copii minori comuni şi nu au ajuns la un acord privind întreţinerea, educaţia şi domiciliul acestora sau în lipsa acordului la divorţ al unuia dintre soţi, cu excepţia cazurilor prevăzute la art.36 alin.(2) și a cazurilor în care căsătoria a fost desfăcută prin încheiere notarială, desfacerea căsătoriei are loc pe cale judecătorească.

[Art.37 al.(1) modificat prin LP246 din 15.11.18, MO30-37/01.02.19 art.89; în vigoare 01.03.19]

(2) Desfacerea căsătoriei are loc pe cale judecătorească şi în cazurile cînd există acordul la divorţ al ambilor soţi, însă unul dintre ei refuză să se prezinte la organul stare civilă pentru soluţionarea problemei.

(3) Instanţa judecătorească va desface căsătoria dacă va constata că convieţuirea soţilor şi păstrarea familiei în continuare sînt imposibile.

(4) Dacă, în procesul examinării cererii de desfacere a căsătoriei, unul dintre soţi nu-şi dă acordul la divorţ, instanţa judecătorească va amîna examinarea cauzei, stabilind un termen de împăcare de la o lună la 6 luni, cu excepţia cauzelor de divorţ pornite pe motivul violenţei în familie confirmate prin probe.

(5) Dacă măsurile de împăcare nu au dat efecte şi soţii continuă să insiste asupra divorţului, instanţa judecătorească va satisface cererea respectivă.
Articolul 38. Soluţionarea litigiilor de către instanţa judecătorească în procesul desfacerii căsătoriei

(1) La desfacerea căsătoriei, soţii pot prezenta instanţei judecătoreşti un acord privind împărţirea bunurilor lor proprietate în devălmăşie şi plata pensiei de întreţinere a copiilor şi a unuia dintre soţi, indicînd mărimea acesteia, precum şi privind determinarea părintelui împreună cu care vor locui copiii minori comuni.

(2) În cazul lipsei unui acord între soţi prevăzut la alin.(1) sau dacă se va dovedi că acordul lezează drepturile şi interesele copiilor minori sau ale unuia dintre soţi, instanţa judecătorească este obligată:

a) să împartă, la cererea soţilor (a unuia dintre ei), bunurile lor proprietate în devălmăşie;

b) să determine care dintre părinţi va plăti pensia de întreţinere a copiilor minori şi mărimea acesteia;

c) să stabilească, la cererea soţului care are dreptul la pensia de întreţinere de la celălalt soţ, mărimea şi modul de plată a acestei pensii;

d) să stabilească cu cine dintre părinţi vor locui copiii minori după divorţ.

3) Litigiile, altele decît cele expuse în prezentul articol, nu pot fi soluţionate în procesul de desfacere a căsătoriei, cu excepţia acţiunii de contestare a paternităţii la cererea soţului.

(4) Dacă, la împărţirea bunurilor proprietate în devălmăşie a soţilor, vor fi atinse interesele persoanelor terţe, instanţa judecătorească va dispune examinarea cererii respective într-un proces aparte.
Articolul 39. Momentul încetării căsătoriei

(1) În cazul desfacerii căsătoriei la organul stare civilă, la notar, aceasta încetează din ziua înregistrării divorţului, iar în cazul desfacerii căsătoriei pe cale judecătorească - din ziua cînd hotărîrea instanţei judecătoreşti a rămas definitivă.

[Art.39 al.(1) modificat prin LP246 din 15.11.18, MO30-37/01.02.19 art.89; în vigoare 01.03.19]

(2) Dacă problema divorţului a fost soluţionată pe cale judecătorească, acesta urmează a fi înregistrat în modul prevăzut pentru înregistrarea de stat a actelor de stare civilă. Soţii nu au dreptul să încheie o nouă căsătorie pînă la obţinerea certificatului de divorţ de la organul stare civilă în a cărui rază teritorială se află domiciliul acestora.

(3) Instanţa judecătorească este obligată să transmită, în termen de 3 zile de la data cînd hotărîrea privind desfacerea căsătoriei a rămas definitivă, o copie a acesteia organul stare civilă din raza ei teritorială.
Articolul 83. Dreptul fostului soţ la întreţinere după divorţ

Dreptul de a pretinde întreţinere de la fostul soţ pe cale judecătorească îl are:

a) fosta soţie în timpul gravidităţii;

b) fostul soţ, care necesită sprijin material, ocupat cu îngrijirea copilului comun timp de 3 ani după naşterea acestuia;

c) fostul soţ, care necesită sprijin material, ocupat cu îngrijirea copilului comun cu dizabilităţi pînă la vîrsta de 18 ani sau a copilului comun cu dizabilități severe din copilărie;

d) fostul soţ, care necesită sprijin material, devenit inapt de muncă în timpul căsătoriei sau timp de un an după desfacerea acesteia;

e) fostul soţ care necesită sprijin material şi a atins vîrsta de pensionare, în termen de cel mult 5 ani din momentul desfacerii căsătoriei, dacă soţii au fost căsătoriţi cel puţin 15 ani.

12 декабря 2021