Lichidarea Intreprinderii Individuale

13 июня 2018 2602

Buna ziua. Este o intreprindere individuala care este activa din anii 90, undeva prin 2007-2008 intreprinderea nu mai functiona, si pana acum nu functioneaza, dar nu a fost lichidata.
Statutul intreprinderii inca este activ. Exista vrio cale de a inchide intreprinderea fara consecinte? sau care este procesul? Evident ca nu s-au achitat impozite din anul 2007 si nici declaratiile nu au fost depuse. Referitor la impozite inca: daca sunt 2 fondatori, impozitele trebuie sa fie achitate de ambii sau din numele intreprinderii?
Multumesc anticipat.

Jurist comments 1

Download discussion
SILVIU POTÎRNICHE
  • Адвокат-стажер
  • Гражданское право
  • Право недвижимости
  • Экономическое право

L E G E
privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice
şi a întreprinzătorilor individuali

Articolul 26/prim/
Radierea din Registrul de stat a persoanei juridice şi a întreprinzătorului individual a căror activitate a fost suspendată
(1) Dacă persoana juridică sau întreprinzătorul individual care şi-a suspendat activitatea nu depune, la expirarea termenului de suspendare a... mai detaliat activităţii, cerere de reluare a activităţii în modul prevăzut la art.18 alin.(41), Agenţia Servicii Publice iniţiază din oficiu procedura de radiere din Registrul de stat a persoanei juridice sau a întreprinzătorului individual.
(2) Radierea persoanei juridice sau a întreprinzătorului individual din Registrul de stat se efectuează dacă persoana juridică sau întreprinzătorul individual nu are datorii la bugetul public naţional conform datelor prezentate Agenţiei Servicii Publice prin sistemul informaţional automatizat al Serviciului Fiscal de Stat “Contul curent al contribuabilului”.
(3) În caz de respectare a condiţiilor stabilite la alin.(1) şi (2), Agenţia Servicii Publice adoptă din oficiu decizia de radiere din Registrul de stat a persoanei juridice sau a întreprinzătorului individual şi îl radiază din Registrul de stat în termen de cel mult 5 zile lucrătoare după expirarea termenului de suspendare a activităţii.
(4) În termen de 3 zile lucrătoare de la adoptarea deciziei de radiere din Registrul de stat, Agenţia Servicii Publice va publica gratuit pe site-ul său oficial şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova un aviz cu privire la radierea din Registrul de stat a persoanei juridice sau a întreprinzătorului individual a cărui activitate a fost suspendată. Avizul va conţine date despre persoana juridică sau întreprinzătorul individual radiat, şi anume: denumirea persoanei juridice sau a întreprinzătorului individual, numărul de identificare de stat, data înregistrării şi data radierii din Registrul de stat, precum şi date cu privire la modalitatea şi termenele de înaintare a creanţelor de către creditori sau de către alte persoane interesate şi adresa la care acestea pot fi depuse.
(5) Creanţele pot fi înaintate nu mai tîrziu de 2 luni de la data publicării avizului prevăzut la alin.(4).
(6) Din momentul suspendării activităţii persoanei juridice sau a întreprinzătorului individual, administratorul acesteia/acestuia nu mai poate desfăşura activitate, în caz contrar fiind responsabil, personal şi solidar, pentru operaţiunile pe care le-a întreprins. Această prevedere se aplică din ziua suspendării activităţii pînă la data radierii din Registrul de stat.
(7) În termen de 3 zile lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a creanţelor de către persoanele interesate, dacă au fost înaintate creanţe, Agenţia Servicii Publice adoptă din oficiu decizia de restabilire a datelor din Registrul de stat potrivit situaţiei din ziua radierii persoanei juridice sau a întreprinzătorului individual, iar persoana juridică sau întreprinzătorul individual se consideră că şi-a reluat activitatea. Agenţia Servicii Publice publică pe site-ul său oficial şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova lista persoanelor juridice şi întreprinzătorilor individuali restabiliţi.

[Art.26/prim/ introdus prin Legea nr.288 din 15.12.2017, în vigoare 01.01.2018]

14 июня 2018