Procura pentru conducerea masinii pe teritoriul RM

18 июля 2018 4

Buna ziua. Spuneti-mi, va rog, procura intre 2 persoane fizice pentru conducerea masinii pe teritoriul RM o anumita perioada de timp e obligatoriu de autentificat notarial sau e suficient doar perfectarea in forma scrisa cu semnaturile persoanelor fizice? Adica, vreau sa-i dau masina mea prietenului meu pe cateva zile. Trebuie neaparat de dus la notar?

Jurist comments 1

Download discussion
Nicolae Beschieru
  • Параюрист
  • Гражданское право

Buna Violeta.
Da, neapărat:
Conform art. 255 Codul civil al Republicii Moldova, procura nu va mai fi valabilă în următoarele situații:

• când expiră termenul ei;

• când persoana care a eliberat procura o anulează, adică o declară nevalabilă;

• când persoana care reprezintă pe cineva în baza unei procuri renunță de... mai detaliat a executa împuternicirile cu care a fost însărcinată;

• odată cu moartea, dispariția persoanei care eliberează procura sau a persoanei împuternicite prin procură;

• la dizolvarea persoanei juridice care a eliberat procura sau care este împuternicită prin procură de a reprezenta.

Există trei tipuri de procură:

1. Procură generală, prin intermediul căreia persoana care împuternicește transmite altei persoane dreptul de a încheia orice fel de acte juridice (acest tip de procură se eliberează, de regulă, de o persoană care pleacă pe o perioadă îndelungată, lăsând gestiunea întregii sale averi pe seama reprezentantului);

2. Procură specială, prin intermediul căreia reprezentantul este împuternicit să efectueze anumite operațiuni determinate (de exemplu, operațiuni de administrare a unui imobil) sau să încheie numai o anumită categorie de acte (de exemplu, acte de achiziționare de materie primă);

3. Procura este dată pentru un singur act când are ca obiect încheierea unui anumit act sau o anumită operațiune care este expres prevăzută în conținutul procurii, cum ar fi, procura eliberată pentru încheierea unui act de vânzare-cumpărare a unui autoturism determinat sau pentru ridicarea unui colet, etc.

Evidențiem faptul că dreptul de a autentifica procuri îl au notarii. Însă, sunt echivalate cu procurile autentificate notarial și procurile eliberate de către:

• consulii şi secretarii de primărie;

• şefii instituţiilor medicale, sanatoriilor, medicul-şef, medicul de gardă, în cazul în care persoana reprezentată se află în aceste instituţii;

• comandantul unităţii militare, pentru militari şi familia acestora în punctele în care se află unităţile militare;

• şeful instituţiilor de detenţie, când persoana reprezentată se află în închisoare;

• conducătorul organului de protecţie socială, când persoana reprezentată se află în instituţia de protecţie socială;

• procurile eliberate pentru primirea salariilor sau pentru alte acte ce se referă la locul de muncă, pensii, burse, îndemnizaţii, colete, corespondenţe pot fi autentificate de administraţia de la locul de muncă, de instituţia medicală în care se află persoana care eliberează procura.

Procura va putea fi dată doar în formă scrisă. Înscrisul va fi întocmit în condițiile prevăzute de art. 210 din Codul civil şi va trebui să conțină anumite elemente pentru a putea fi valabil ca procură, şi anume: datele de identificare ale reprezentatului şi reprezentantului, obiectul şi limitele împuternicirilor conferite reprezentantului, data întocmirii.

Există situații expres prevăzute de legislație când procura trebuie autentificată notarial. Astfel, în conformitate cu art. 252 alin. (2) Cod civil al RM, procura trebuie autentificată notarial când împuternicirile cuprinse de ea se referă la încheierea unor acte juridice ce trebuie să fie autentificate notarial. De exemplu: contractul de vânzare-cumpărare a unui teren de pământ trebuie în mod obligatoriu autentificat notarial, prin urmare și procura eliberată pentru vânzarea unui teren de asemenea va trebui să fie autentificată notarial în mod obligatoriu. Dacă procura nu va fi autentificată notarial, atunci ea nu are nici o valoare juridică, este nulă.

19 июля 2018