Respingerea cererii pentru reexaminarea pensiei

29 марта 2021 16

Bună ziua! Bunicul meu a fost profesor în școală și liceu timp de aproape 50 de ani, iar după pensie a muncit mai mult de 7 ani. Anul acesta a iesit o lege ca cei care au muncit mai mult de 7 ani, au dreptul la o reexaminare a pensiei, respectiv pentru mărirea acesteia. El a depus cererea și toate actele necesare la CNAS, iar la începutul lunii februarie a primit prin poștă decizia privind respingerea cererii. Pe lângă concediile medicale care i s-au luat în considerare (timp în care nu a fost asigurat), a mai fost inclusă o perioadă din mai 1971 până în mai 1973 când el a făcut armata în Uniunea Sovietică, astfel încât au ieșit 6 ani și 2 luni de muncă după pensie, respectiv nu are dreptul la mărire. În primul rând, atunci nici nu era formată Republica Moldova ca stat ca să zici că a făcut armata în țara noastră, actuală. În al doilea, el a fost obligat să facă serviciul militar pentru această perioadă. Dacă ar fi fost ceva benevol, nu ar fi mers, ar fi muncit, dar iată că perioada asta a fost luată în considerare, ceea ce nu ni se pare deloc corect. Aș vrea să întreb părerea Dvs. Are rost să mergem mai departe, ca să ne căutăm dreptatea? Aștept un răspuns din partea Dvs.