Sechestru pe bunul imobil primit prin contract de donație cu întreținere pe viață

10 августа 2022 90

Bună ziua. În 2021 am perfectat cu mama la notar un contract de donație a bunului imobil cu condiția întreținerii pe viata. La oficiul cadastral bunul a fost trecut pe mine tot atunci. În primăvara lui 2022, iarasi împreună cu mama am fost la notar și am reziliat contractul, motivul fiind ca nu sunt în stare sa o întrețin. Mai apoi, mama a mers la cadastru și acolo i-au spus ca bunul imobil este sub sechestru și are interdicții impuse de doi executori judecătorești. Ce să facă mama mai departe? Bunul imobil, conform actelor de la notar, a revenit la starea inițială, adică e al mamei, însă sechestrul e pe numele meu asupra imobilului ei. Din câte am citit puțin, legea spune că în cazul contractelor de donație cu întreținere pe viață, pentru a fi aplicat sechestru, era nevoie ca mama să semneze. Daca merge în instanță și cere ridicarea sechestrului, are șanse să își scoată casa?