Buna ziua. Spuneti-mi, va rog, ce pedeapsa risc daca defrisez un copac uscat? La aplicarea pedepsei se ia in consideratie daca copacul este uscat sau nu? La cauza defrisarii pot motiva ca arborele a fost uscat si prezenta pericol pentru societate? Este vorba doar despre cativa copaci.
Igor Brinișter
Buna Vitalie,
Mai jos vedeți ce prevede Codul contravențional referitor la întrebarea Dvs:
Articolul 122. Tăierea ilegală sau vătămarea arborilor și arbuştilor
(1) Tăierea ilegală sau vătămarea arborilor şi arbuştilor pînă la gradul de încetare a creşterii lor ori vătămarea arborilor şi arbuştilor care nu întrerupe creşterea... mai detaliat lor
se sancţionează cu amendă de la 24 la 30 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 40 la 60 de ore, cu amendă de la 240 la 300 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.
(2) Tăierea ilegală a arborilor şi arbuştilor din spaţiile verzi, vătămarea lor sau a unor părţi ale lor, inclusiv în urma incendiilor, defrişarea şi/sau strămutarea, fără permisiunea autorităţii administraţiei publice locale coordonată cu autorităţile administraţiei publice pentru mediu, a plantelor din spaţiile verzi în alte locuri în timpul efectuării de construcţii
se sancţionează cu amendă de la 24 la 30 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 240 la 300 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.
(3) Acţiunile specificate la alin.(1) săvîrşite de persoane responsabile de protecţia şi paza vegetaţiei forestiere
se sancţionează cu amendă de la 30 la 60 de unităţi convenţionale.
(4) Autorizarea de către persoane responsabile de protecţia şi paza vegetaţiei forestiere a recoltării de masă lemnoasă cu încălcarea legii şi a altor acte normative
se sancționează cu amendă de la 42 la 60 de unități convenționale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 60 la 120 de unități convenționale aplicată persoanei cu funcție de răspundere.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=369412