Vecinii “chiriași” deranjează o scară întreagă

10 июля 2020 264

Bună ziua! Avem o problemă cu care nu mai știm cum să luptăm. Apartamentul de lângă noi îi aparține unei doamne în vârstă (aprox. 90 de ani) care nu mai are niciun interes față de imobilul dat, rude la fel nu are. Prin urmare, bunul respectiv e totalmente în mâinile chiriașilor. Așa s-a întâmplat că individul care “închiriază” apartamenul dat duce un mod de viață iresponsabil și face abuz de alcool. Aduce boschetari în apartament, persoane cu istoric criminal (poliția a fost chemată de nenumărate ori și foarte des găsea aici persoane aflate în căutare). Scara blocului (care a fost recent reparată de locatari din cont propriu) a suportat prejudicii în urma neînțelegerilor pe care le-au avut și le au oaspeții vecinului, aceștia sunt agresivi și lipsiți de responsabilitate. Dacă zgomotul mai poate fi rezolvat chemând poliția, atunci este altă problemă, modul lor de viață și starea în care e apartamentul dat au favorizat apariția gândacilor de bucătărie, care prin sistemul de ventilație au ajuns și la noi. Lupta cu aceștia e inutilă, din moment ce sursa lor rămâne intactă. Oare este vreo cale juridică de luptă cu astfel de vecini? Sper din suflet că există totuși vreo soluție pentru această problemă care ne-a invadat viața! Vă mulțumesc anticipat pentru răspuns.

Jurist comments 1

Download discussion
Vitalie Onofrei
  • Адвокат
  • Гражданское право
  • Право недвижимости
  • Экономическое право
  • Иные отрасли
  • Трудовое право

Buna
Prima soluție este poliția, care urmează a fi apelata ori de cite ori e cazul.
In partea situației sanitare, puteți notifica centrul de sănătate publica.
Puteți actiona in calitate de vecini cu acțiune in judecată pentru încetarea acțiunilor ce va incomodează.

11 июля 2020