Доброго времени суток Леонид,
Вот именно того что и нет ещё жалобы на вас это и будет в вашу пользу потому как если будет и ужу возбуждают дело вас уже будут искать и никто у вас больше такого заявления не примет и ничто с этого иметь не будете.

Dl, Leonid, eu am să răspund în limba de stat, consultați legea Articolul 262. Sesizarea organului de urmărire penală
(1) Organul de urmărire penală poate fi sesizat despre săvîrşirea sau pregătirea pentru săvîrşirea unei infracţiuni prevăzute de Codul penal prin:
1) plîngere;
... mai detaliat 2) denunţ;
3) autodenunţ;
4) depistarea nemijlocit de către organul de urmărire penală sau procuror a bănuielii rezonabile cu privire la săvîrşirea unei infracţiuni.
[Art.262 al.(1), pct.4) în redacţia LP66 din 05.04.12, MO155-159/27.07.12 art.510; în vigoare 27.10.12]
(2) Dacă, potrivit legii, pornirea urmăririi penale se poate face numai la plîngerea prealabilă ori cu acordul organului prevăzut de lege, urmărirea penală nu poate începe în lipsa acestora.
(3) În cazul depistării infracţiunii nemijlocit de către lucrătorul organului de urmărire penală, acesta întocmeşte un raport în care expune circumstanţele depistate şi dispune înregistrarea infracţiunii.
(4) În orice caz de deces al persoanei aflate în custodia statului în legătură cu urmărirea penală sau executarea pedepsei, procurorul se autosesizează în condiţiile alin.(3).
[Art.262 al.(4) introdus prin LP264-XVI din 28.07.06, MO170-173/03.11.06 art.781]
(5) Examinarea sesizărilor despre acţiunile Preşedintelui Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Prim-ministrului şi examinarea infracţiunilor comise de către aceştia se fac de către Procurorul General sau un procuror desemnat de el. Examinarea sesizărilor despre infracţiunile comise de către Procurorul General se face de către un procuror desemnat de Consiliul Superior al Procurorilor. Organul de urmărire penală care a primit o sesizare despre infracţiunile săvîrşite de persoanele menţionate este obligat să o trimită imediat pentru examinare Procurorului General sau, după caz, Consiliului Superior al Procurorilor.
[Art.262 al.(5) introdus prin LP66 din 05.04.12, MO155-159/27.07.12 art.510; în vigoare 27.10.12]
Articolul 263. Plîngerea şi denunţul
(1) Plîngerea este înştiinţarea făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică căreia i s-a cauzat un prejudiciu prin infracţiune.
(2) Denunţul este înştiinţarea făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică despre săvîrşirea unei infracţiuni.
(3) Plîngerea sau, după caz, denunţul trebuie să cuprindă: numele, prenumele, calitatea şi domiciliul petiţionarului, descrierea faptei care formează obiectul plîngerii sau denunţului, indicarea făptuitorului, dacă acesta este cunoscut, şi a mijloacelor de probă.
(4) Plîngerea se poate face personal sau prin reprezentant împuternicit în condiţiile legii.
(5) Plîngerea sau denunţul făcute oral se consemnează într-un proces-verbal semnat de persoana care declară plîngere sau denunţ şi de persoana oficială a organului de urmărire penală.
(6) Plîngerea poate fi făcută şi de către unul dintre soţi pentru celălalt soţ sau de către copilul major pentru părinţi. Victima poate să declare că nu însuşeşte o asemenea plîngere.
(7) Persoanei care face denunţ sau plîngere ce conţine şi denunţ i se explică răspunderea pe care o poartă în caz dacă denunţul este intenţionat calomnios, fapt care se consemnează în procesul-verbal sau, după caz, în conţinutul denunţului sau al plîngerii şi se confirmă prin semnătura persoanei care a făcut denunţul sau plîngerea.
(8) Plîngerile şi denunţurile anonime nu pot servi temei pentru pornirea urmăririi penale, însă, în urma controlului efectuat în temeiul acestor plîngeri sau denunţuri, organul de urmărire penală se poate autosesiza în vederea urmăririi penale.
Articolul 264. Autodenunţarea
(1) Autodenunţarea este înştiinţarea benevolă făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică despre săvîrşirea de către ea a unei infracţiuni în cazul în care organele de urmărire penală nu sînt la curent cu această faptă.
(2) Declaraţia de autodenunţare se face în scris sau oral. În cazul în care autodenunţarea se face oral, despre aceasta se întocmeşte un proces-verbal în condiţiile art.263 alin.(5), cu înregistrarea audio sau video a declaraţiei de autodenunţare.
(3) Persoanei care face declaraţie de autodenunţare, înainte de a o face, i se explică dreptul de a nu spune nimic şi de a nu se autoincrimina, precum şi că în caz de autocalomnie, care împiedică constatarea adevărului, ea nu va avea dreptul la repararea prejudiciului în condiţiile legii, şi despre aceasta se face menţiune în procesul-verbal privind autodenunţarea sau în conţinutul declaraţiei de autodenunţare.
(4) Autodenunţarea, în cazul în care organele de urmărire penală sînt la curent cu această faptă, are importanţă pentru stabilirea şi identificarea făptuitorului infracţiunii şi se ia în considerare, în condiţiile legii, ca prezentare benevolă a făptuitorului.