Tulburarea liniștii publice la bloc
Bună ziua. Care pot fi consecințele dacă copilul de un an si jumatate aleargă prin casă între orele 18 și 23? În cazul în care i se interzice, începe să plângă. Mersi anticipat.
Bună ziua. Care pot fi consecințele dacă copilul de un an si jumatate aleargă prin casă între orele 18 și 23? În cazul în care i se interzice, începe să plângă. Mersi anticipat.
Buna ziua. Unde pot sa mă adresez pentru verificarea nivelului de zgomot in apartament? Zgomotul vine de la o cafenea care se afla sub geamurile apartamentului.
Am fost insultata de carte o persoana in spațiu public, dar nu am reușit sa înregistrez incidentul ca sa pot demonstra.
Buna ziua. Am achitat amenda, am dat bonul de plata agentului, dupa care am depus contestatie si aceasta a fost admisa. La examinarea dosarului contraventional, judecatorul a solicitat bonul de plata. Cum sa recuperez banii pe amenda achitata? Multumesc.
Bună ziua. O persoană a fost prinsă în flagrant de către stăpân în timp ce încerca să sustragă pe ascuns din avutul acestuia. Nu există martori sau alte probe (urme de patrundere etc.). Cazul se califică ca contravenție. Poate fi atras la răspundere făptuitorul doar în baza declarației victimei?
Buna ziua. Mi-a venit acasa o scrisoare de la Inspectoratul pentru protectia mediului Chisinau sa ma prezint la agentul constatator. Am descarcat un camion cu gunoi de constructie, (era doar pamant) si am fost fotografiat de un trecator. Ce sanctiune mi se poate aplica pentru asta?
Bună ziua. În Chișinău este permisă aprinderea focului în scopul pregătirii frigăruilor? De exemplu, în spatele blocului locativ, evident cu utilaj corespunzător (grătar)? Sau poate în pădure? Dacă este permis, în ce condiții, iar dacă nu, cum se penalizează fapta respectivă? Mulțumesc anticipat.
Bună ziua. Dacă prestezi ilegal servicii de taxi, cu mașina personală, fără a fi înregistrată sau dotată și esti oprit de INP, ANTA sau Fisc, care sunt sancțiunile aplicate, cine aplica amenda?
Imi vin scrisori de la fortele armate pentru a ma prezenta la inrolare. Recent am absolvit clasa 12, nu invat nicaieri, mama e plecata in Israel, tatal a decedat si eu locuiesc singur. Ce pot face pentru ca să nu fiu înrolat în armata?
Am fost fotografiat de către poliție în zona mea de munca cu masca sub barba si mi-au aplicat amenda. Ce sa fac? Au dreptul sa faca asa ceva?
Puteți să-mi oferiți un model de titlu executoriu pentru încasarea silită a unei amenzi?
Buna ziua. In vara anului 2017 am lycrat ca vinzator de bauturi racoritoare. Niste documente nu erau in regula si serviciul fiscal mi-a aplicat 8 amenzi in marime totala de 42.000 lei, din care am achitat 1.500 lei la Serviciul Fiscal. Ma intereseaza ce consecinte pot urma, daca aceste amenzi au...
Buna ziua. Fiind angajata a unei companii, in 2018 am fost pusa in situatie de a semna un proces-verbal prin care se constata ca nu a fost deszapezit teritoriul adiacent gheretei. Ca urmare, pretura a decis sa aplice pe numele meu, ca persoana fizica, o amenda in valoare de 900 lei. In acel...
Buna ziua. Sotul se afla la evidenta medidicului psihiatru. Recent a fost amendat. Poate fi fortat sa achite, daca nu lucreaza si nu are venit?
Ce risc daca am amenzi neachitate aplicate de serviciul fiscal si politie? E vorba de amenzi in suma totala de aproximativ 30.000 de lei. Ce consecinte pot urma?