Answers 2160  

Civil law

Soluţionarea prealabilă a litigiului pe cale extrajuduciară

Bună ziua. Am instalat o uşă nouă la apartament care se deschide în exterior. Vecinul mi-a trimis o notificare în sensul art. 166 alin. 2 lit. h) din Codul de procedură civilă, în care a menționat că este deranjat de acest fapt, ășa instalată de mine îi creiază incomodităţi. Prin urmare, îmi...

Closed Împuternicirile avocatului în proces civil

Bună ziua! 1) Cererea de chemare în judecată depusă un avocat în baza unui mandat, însă în lipsa unui contract de asistență juridică. Aceasta se consideră a fi depusă cu respectarea cerințelor impuse de art. 166 alin. (5) CPC? 2) Avocatul este în drept să reprezinte interesele reclamantului,...

Am o datorie și executorul mă amenință că-mi va aresta automobilul

Bună ziua. Executorul mi-a trimis acasă o scrisoare în care mă anunță că am de achitat 8.500 lei, iar printr-un mesaj pe telefon îmi spune deja că trebuie să achit 12.500 lei. L-am întrebat care este totuși mărimea datoriei, iar răspunsul lui a fost că va veni acasă și mă va lămuri. Am un...

Closed Competenta teritoriala a executorului judecatoresc

Buna ziua. Am avut un proces judiciar pe care l-am castigat. Paratul are viza de resedinta in Straseni, eu am viza in Orhei, iar judecata a avut loc la judecatoria Chisinau. Spuneti-mi, va rog, unde trebuie sa ma adresez pentru executarea silita a hotararii - la un executor din Straseni, Orhei...

Executarea silita in privinta pensiei alimentare

Buna! Pot sa cer executorului sa incheie procedura in privinta pensiei alimentare, daca mi-a fost aplicat sechestru pe imobilul pe care il detin si valoarea acestuia acopera toata datoria si chiar mai mult? Multumesc anticipat.

Sechestru pe bunul imobil al surorii?

Buna! Am avut o companie care în prezent are datorii. Am fost înlăturat prin judecată din funcția de administrator. Acum, lichidatorul m-a dat în judecată și vrea ca eu să achit datoriile și dorește să aplice sechestru pe bunurile mele, dar nu am bunuri înregistrate pe numele meu. Am viză de...

”Admis, casat, soluție nouă”?

Buna ziua. Judecatoria a respins cererea executorului judecatoresc de a-mi aplica interdictie de a parasi tara pe un termen de 6 luni. Executorul a atacat hotararea mentionata la Curtea de Apel Chisinau. Examinarea cauzei a avut loc pe 25 aprilie 2023. M-am prezentat la Curtea de Apel, dar...

Cum pot achita online taxa de stat?

Bună ziua. Cum pot achita online taxa de stat pentru certificatul de divorț în baza hotărârii instanţei judecătoreşti?

Pensie alimentara

Buna ziua. Am cerut prin judecata incasarea de la tatal copilului meu minor a pensiei de intretinere in suma fixa (la recomandarea avocatului). Cuantumul cerut in suma fixa ar fi fost aproximativ cat e 1/4 din salariul tatalui, dar decizia judecatorului a fost sa stabileasca o suma de aproape...

Closed Executorul nu face nimic pentru a incasa pensia alimentara de la fostul sot

Buna ziua. Am nevoie sa ma ajutati. Fostul sot nu plateste pensia alimentara deja de 6 ani. Executorul judecatoresc mi-a spus ca nu poate sa-l oblige sa plateasca. De fiecare data cand il sun pe executor, ma poarta de pe o saptamana pe alta. Nu mai stiu la cine pot sa apelez pentru a rezolva...

Blocarea cardului salarial

Buna ziua. Mi-a fost aplicat sechestru pe cardul salarial din cauza unei datorii vechi de cativa ani. Mi-a fost blocat si contul la o banca la care am un credit activ și din aceasta cauza am intarziat cu plata ratei lunare. E posibil sa se blocheze astfel de plati, din cauza caror raman cu...

Closed Sechestru pe indemnizatia lunara a copilului

Buna ziua. Executorul judecatoresc a aplicat sechestru pe contul bancar deschis pentru indemnizatia lunara a copilului. Acest lucru s-a intamplat un an si patru luni in urma si de atunci executorul refuza sa ridice sechestrul, chiar daca i-am prezentat dovezi ca este anume idemnizatia copilului...