Viza de reședință
Tata vrea să-i scoată pe frații mei de la viza de reședință, fiindcă ei nu mai trăiesc aici. Ar putea să facă acest lucru fără ei? Cum trebuie să procedeze?
Tata vrea să-i scoată pe frații mei de la viza de reședință, fiindcă ei nu mai trăiesc aici. Ar putea să facă acest lucru fără ei? Cum trebuie să procedeze?
Bună, am o întrebare, referitor la aceste asociații obstesti din cadrul instituțiilor de învățământ - totuși sunt obligatorii? Avem 2 zile de când merge copilul la școală, dar ni se cere așa insistent să achităm anual o suma fixă de bani și nu mai târziu de luna septembrie! Mi se spune ca e o...
Bună ziua. Ma numesc Olesea, am un copil care merge în clasa 1, acum din septembrie. Nouă, părinților, ne este interzis sa conducem, dimineața, copiii pana la ușa clasei și la fel când îi întâmpinam de la școală. Doamna director motivează cu faptul ca suntem persoane străine și nu putem intra în...
Bună ziua. Am și eu așa o întrebare. Am depus diploma de colegiu in 2010 într-o instituție de învățământ, ca să-mi fac studiile superioare. Acum in 2017, am solicitat să-mi recuperez diploma de colegiu, dar in arhiva instituției respective nu-mi găsesc diploma. Care este procedura mea mai departe?
Buna seara am avut un numar la moldcell era simplu apoi l-am trecut la abonament. M-am folosit de el din 2010 la abonament. Acum in 2017, 6 luni nu a fost activat. Cind m-am apropiat de un consultant sa-mi restabilesc numarul mi sa cerut sa achit 500 de lei ca avea la urma 3 cifre tot una. Eu...
Buna, in anul 2012 am obtinut un venit financiar pe care nu l-am declarat la FISC (credeam ca este sursa neimpozitabila, dar recent am aflat ca nu am avut dreptate). Intrebarea este: - Exista o perioada din timp prin care aceste obligatiuni neonorate expira si prin urmare nu mai ai nici o...
M-am apucat de organizarea unui eveniment legat cu lansare de lampioane. Primăria mi-a oferit dispoziție în care scrie să coordonez cu pretura și pompieri. Pretura a dat acord, pompierii stăteau pe dubii si au refuzat. Ce as putea face? Ce pot sa pățesc in caz că organizez?
Consultarea pe teme juridice poate fi confidentiala, fara a fi plasata pe site ?
Здравствуйте, у меня такой вопрос, я работала бухгалтером и не во время сдала отчёт в соцфонда, соцфонда подал в суд, без меня вынесли решения суда и присвоили штраф 15 у.е., 300 лей. Скажите я могу выехать за границу не оплачивая штраф?
Suntem o familie cu 3 copii minori. Sotul este invalid de gradul 2 cu diabet zaharat. Nu este angajat, dar primeste pensie de 2.200 lei, iar eu, mama copiilor, am indemnizatie lunara de 3.300 lei. Spuneti-mi, va rog, noi avem dreptul la vreo facilitate (ajutor) din partea statului? Multumesc...
Buna ziua. In cazul unui dosar civil, in care sunt obligata la anumite plati, pentru care nu mi-am onorat obligatiunea, poate fi aplicata interdictia de a parasi tara?
Mi-au fost incalcate careva drepturi cand am primit permisul romanesc transcris din moldovenesc, daca aceste permisuri nu sunt valabile in Uniunea Europeana si nu am fost informat de nimeni din autoritati?
Buna ziua! Cum pot afla daca pot sau nu sa ies sin tara, daca am stabilita o judecata, dar nu pot sa ma prezint. In acest caz, pot iesi din tara?
Trebuie sa ridic un act de la Bucuresti. Este posibil de facut asta printr-o procura perfectata in Moldova, pe o persoana cu buletin romanesc, daca si eu sunt cetatean al Romaniei? Va fi recunoscut acest document acolo?
Suntem parintii unui copil de 4 ani. Ambii avem dubla cetatenie (RO/MD). Sotul a obtinut cetatenie romana in 1997, eu in 2011. Copilul s-a nascut in 2012. Intrebarea mea este: In ce masura copilul nostru isi poate pierde cetatenia romana, intrucat nu a fost inclus in dovada de cetatenie a unui...