Sunt cetățean român și acum 2 zile am primit amenda din cauza fumatului. Mă aflam la aproximativ 3 metri de sediul companiei la care m-am deplasat. În acel loc se afla amenajată și o zona de fumat dar nu era semnalizata in nici un fel. Un agent de poliție care trecea pe drum, m-a văzut și de...
Eu dau in chirie o camera (cu contract inregistrat oficial la sectorul de politie). Chiriasii concubini s-au certat. Politistul de sector a amendat sotul si mi-a dat si mie o amenda de 4.500 lei! Este legal?
Am trimis o sesizare la politie referitor la o contraventie care a fost comisa, in octombrie 2017. Pana acum nu am primit nici un raspuns. Ce trebuie sa fac in asa caz? Multumesc.
Buna ziua, stimati juristi. Intrebarea mea este urmatoarea. Desi detineam o vinieta valabila, procurata pana la implinirea termenului de 180 zile, vamesii au spus ca ea nu este valabila. Mi-au intocmit proces verbal privind contraventia, dar nu m-au lasat sa imi continui drumul. Aveau ei dreptul...
Poliția economică a efectuat un control în incinta sediului persoanei juridice, însă în actul de delegație nu era indicat denumirea/sediul respectivei persoane. În aceeași zi au fost supuși controlului mai mulți agenți economici care prestează servicii similare. În urma controalelor au fost...
Daca n-am platit un proces-verbal, am interdictie: da sau nu?
Bună ziua. Am o astfel de situație: traiesc în bloc cu 9 etaje. De la vecinul de peste perete aproape în fiecare zi (timp de 3 ani) se aud strigăte și vorbe necenzurate precum și bătăi în perete cu ciocanul, atît noaptea cît și ziua. Din vara 2017 aceste strigăte necenzurate cît și amenințări au...
Un an in urma mi s-a intocmit proces verbal pentru ca am fumat in loc public. Mi s-a zis ca o sa primesc scrisoare si o sa trebuiasca sa ma duc la centrul de sanatate. Eu am primit instiintare de la posta, dar nu am fost sa iau scrisoarea. Pina in prezent nu am fost la centrul de sanatate, nu am...
Buna ziua. As dori model de contestare a procesului verbal cu privire la contraventie. L-am adresat judecatoriei in care raza teritoriala a fost savirsita contraventia, insa ne-au intors-o inapoi pe motiv ca trebuie depusa autoritatii din care face parte agentul constatator.
Buna ziua. Va rog sa ma ajutati. Mama mea a fost astazi chemata la politie de catre sectorist. La sectorul de politie am aflat ca fost depusa o plingere de catre vecin si anume ca poarta sa este scuipata de citeva zile. Drept probe este o filmare video (vecinul a instalat camere video care...
Salut. Am fost injurata, am depus plingere politie, cetateanul a recunoscut vina si a fost amendat. In incheierea de la comisariat scrie ca a fost amendat comform art. 69 alin. 1 si nu sunt indicate nici unitatile. Ulterior, cind verific materialul si procesele verbale gasesc actul unde este...
Buna ziua. Am nevoe de un sfat: intr-o seara mergeam prin sat si am facut o poza cu cimitirul satului, era seara, ardea lumina in cimitir spre biserica. Noi avem grupa pe ok.ru cu satul nostru. Preotul a vazut poza si m-a intilit pe drum si m-a amenintat ca sa sterg poza, ca daca nu - fac...
Sugerati-mi o sursa (un website sau o carte online) unde as putea gasi modele de acte de procedura contraventionala. La moment ma intereseaza model de contestatie a procesului verbal cu privire la contraventie. Am o intrebare: unde pot depune actele pentru recurs? In incheiere este mentionat ca...
Spuneti, va rog, ce risca persoana care m-a insultat cu cuvinte murdare la telefon? Convorbirea s-a inregistrat automat in telefon, cunosc identitatea persoanei. In caz ca depun cerere la politie, va fi amendat conform carui articol? Multumesc!
M-am urcat pe o masina de politie. Ce consecinte risc?