Answers 33758  

New Permis de conducere suspendat în România

Bună ziua. În timp ce conduceam automobilul în România, am depăşit limita de viteză. Agentul constatator mi-a aplicat amendă (pe care am achitat-o) şi mi-a suspendat permisul de conducere pentru un termen de 120 zile. Acesta mi-a spus că în termen de 15 zile permisul meu va fi expediat...

New Uşă comună

Bună ziua. În 2022 Consiliul de administrare a blocului a aprobat instalarea unei uşi la coridorul comun pentru 2 apartamente. Locatarii celor 2 apartamente au achitat lunar o taxă de 30 lei de apartament. În 2024, s-a schimbat admnistratorul, care a consideră că uşa menţionată a fost instalată...

New Mi-am retras actele de la universitate după două luni

Bună ziua. Am fost înmatriculată la secţia buget în cadrul unei universităţi din Republica Moldova, dar mi-am retras actele după 2 luni. Având în vedere aceste circumstanţe, la anul viitor mai pot fi înmatriculată la buget la o altă universitate din Republica Moldova?

New Credit luat prin Prima Casă Plus

Bună ziua. În mai 2025 am contractat un credit prin programul Prima Casă Plus. După ce am semnat contractul de vânzare-cumpărare, am depus la ODA cerere pentru compensaţie, dar am fost refuzaţi cu argumentul cum că din momentul semnării contractului de credit până la momentul semnării...

Nu mă pot prezenta şa şedinţa de judecată

Bună ziua, stimati avocati. În martie 2026 va avea loc şedinţa de judecată în procesul pentru desfacerea căsătoriei mele cu un cetăţean străin. Nu mă voi putea prezenta la acea şedinţă pentru că plec la muncă peste hotare. Bani de avocat nu am. E posibil să mă reprezinte la şedinţa de judecată...

Amnistie / eliberare condiţionată?

Bună ziua. O persoană a fost condamnată în temeiul art. 145 CP la 13 anide închisoare, din care a ispăşit 7, iar anul acesta a fost condamnată în temeiul art. 322 alin. (3) CP (pentru păstrarea şi deţinerea în penitenciar a unui telefon mobil) la un termen suplimentar de 1 an şi 2 luni. Având în...

Dreptul la utilizarea fosei septice amplasate pe terenul altuia

Bună Trei case au fost construite în același timp şi conectate toate trei la o fosă septică (groapă de canalizare) comună amplasată în grădina uneia din cele trei case. Proprietarul terenului pe care e amplasată fosa dorește să o astupe. Este legal acest lucru sau cei doi vecini au dreptul de a...

Arbitrajul P2P în criptovalută

Bună ziua. Aș dori să deschid o afacere de tip arbitraj (vânzare-cumpărare). Afacerea implică următoarele operaţiuni: cumpăr ieftin valută şi o vând mai scump pe alte platforme. Aş dori să cunosc, din punct de vedere legal, ce trebuie să fac ca să pot plăti impozitele cuvenite şi să nu am amenzi...

Reţinerea impozitului pe venit

Bună ziua. O societate comercială a cumpărat de la o persoană fizică un teren pentru construcţii, contractând în acest sens un credit ipotecar. În registrul bunurilor imobile este notată ipoteca. Conform art. 90 din Codul Fiscal: ”(1) Impozitul pe venit la sursa de plată se reţine, în mod...

Pensia alimentară achitată prin executor

Bună ziua. În conformitate cu o hotărâre judecătorească, achit pensie alimentară în mărime de 1/4 din salariu şi alte venituri. Având în vedere modificările din 2 decembrie 2025 privind executarea benevolă a documentelor executorii, cum să procedez ca să achit pensia direct, fără executor, dacă...

Sunt cetăţean străin şi am moştenit un teren agricol

Bună ziua. Sunt cetăţean străin (nu am cetăţenia Republicii Moldova) şi 10 ani în urmă am moştenit un teren agricol. Îl deţin şi în prezent cu drept de proprietate înscris la cadastru. Am auzit că recent s-a schimbat legea, odată cu adoptarea noului Cod Funciar. Ce trebuie să fac? Sunt obligat...

Обращение за бесплатной юридической помощью

Здравствуйте! Обращаюсь к вам с просьбой о предоставлении бесплатной юридической помощи в жилищном вопросе. Речь идёт о квартире которая не была приватизирована. Мои родители, ранее проживавшие в данной квартире, умерли. Сообщаю также, что мои мать и отец не состояли между собой в...

Înregistrarea vânzării automobilului

Bună ziua! Aproximativ un an în urmă am vândut un automobil. La momentul vânzării, cumparatorul a propus doar să semnăm un contract de vânzare-cumpărare, urmând ca el să se ocupe mai târziu de înmatricularea automobilului pe numele său. A trecut un an, dar cumpărătorul nu a înregistrat...