Am avut deschis dosar penal in 2009 pentru furt, amenda a fost achitata la fel in 2009. Stingerea antecedentelor penale este automata? Sau care e procedura? La cat timp are loc aceasta? Si daca dupa asta depun o cerere de eliberare a cazierului judiciar, nu mai figureaza dosarul penal?
In cadrul urmăririi penale, învinuitul a refuzat sa i se ridice mostre de sânge. In legătura cu acest fapt, ofițerul de urmărire penală a dispus ridicarea forțată a mostrelor de sânge. Care principiu este pus in discuție și care ar putea fi soluțiile legale?
Ca parte vătămata intr-un dosar sunt recunoscută și ca parte civilă. Și anume, este vorba de suma de 7.500 de lei. Inculpatul a recunoscut să-mi intoarcă această sumă și a fost condamnat la inchisoare. Intrebarea este: când voi putea primi eu acești bani și prin ce metodă?
Buna! Sunt parte vatamata in cazul unul jaf din apartament, dosarul e inchis. Decizia instantei: s-a incasat de la inculpat in beneficiul partii vatamate prejudiciul material in suma de X lei. Intrebarea: acesti bani vor ajunge la noi? Ce trebuie de facut?
Buna! Doresc sa va intreb: fratele meu este inchis si tata e pe patul de moarte. Daca decedeaza, noi putem să-l aducem sa-si ia rămas bun? Se află la Soroca, noi la Edinet. Au cerut 3.000 de lei pentru masina convoi ca sa vina numai la cimitir. De ce e atat de dură legea?
Buna ziua. Revin cu acelas subiect doar cu alte intrebari, in cazul in care suntem 4 persoane cercetate penal conform art. 287 alin. 3 CP si se vine cu propunerea de Amnistie, doar cu conditia ca noi sa recunostem faptele, cu ce eu nu sunt de acord.
Intrebarile mele sunt:
1) In ce conditie se...
Buna ziua. Suntem 4 persoane cercetate penal conform art. 287 alin. 3 CP. Procesul decurge din anul 2013 pana in prezent. La moment s-a venit cu ideea de a fi achitati, daca recunoastem faptele imputate. Personal nu vreau sa recunosc ceea ce nu am facut, chiar daca este vorba de...
Buna ziua. Sunt parte vatamata intr-un proces pe art. 326 CP (trafic de influenta). In dosar nu sunt scris ca partea vatamata, din motiv ca am dat mita inculpatului pentru a face permis de conducere. Au fost 4 sedinte si toate au fost amanate (pe motiv ca avocatul e in concediu), urmatoarea...
Buna ziua. Sunt parte vatamata intr-o cauza penala pe articolul 326 CP traficul de influență (in dosar nu sunt scris ca partea vatamata), din motiv ca am dat mita inculpatului pentru a face permis de conducere. Sunt eliberat de raspundere din motiv ca am denuntat comiterea infractiunii. Vreau sa...
Buna ziua. I La 10.09.2012 s-a emis hotarare: ”In temeiul art. 55 CP se libereaza de raspundere penala in legatura cu savarsirea de catre acesta a infractiunii prevazute de art. 361 alin. 2, lit.b CP, cu tragerea la raspundere contraventionala in temeiul art. 55 CP si se aplica o sanctiune...
Buna ziua. Am avut un caz la plaja din Vadul lui Voda - mi s-a furat un portmoneu cu bani. Un prieten a ajuns din urma infractorul si a chemat politia. In cele din urma i sa deschis proces penal infractorului, iar mie mi-au sechestrat portmoneul. Cum sa mi-l intorc?
Buna ziua. Am o problema si am mare nevoie sa aflu raspunsul. Mama mea este bonava psihic, are diagnosticul "Sezofrenie paranoidala". Ea este invinovatita pe nedrept si o poarta prin instante deja mai mult de un an. Din cauza asta, starea ei se agraveaza cu fiecare sedinta. Cum sa fac sa...
Buna ziua. Sotul meu a fost condamnat la 5 ani de inchisoare de tip semi-inchis si ne-am dori foarte mult sa fie acasa, langa copii. Va rog foarte mult sa-mi spuneti daca e posibil sa-i puna bratara GPS si cum putem obtine asa o bratara?
Buna! Spuneti-mi, va rog, unde in afara de politie pot sa ma adresez ca sa depun o plangere pe o persoana care m-a chemat la lucru peste hotare. In ziua in care am primit salariul, am fost batut si mi-au luat banii. In acea tara nu am apelat la politie deoarece nu vorbesc limba acelei tari. Ca...
Sunt acuzat pe art.166 alin. 2 CP. Fapta afost savarsita in mai 2017. Procuratura a finalizat procedura pe 20 septembrie 2018. Conform Monitorului Oficial, acest articol a fost modificat la 14 septembrie 2018. Vreau sa stiu daca voi fi penalizat pe articolul vechi sau dupa recenta modificare.