Answers 10380  

Civil law

Două entități cer de la mine achitarea aceleiași datorii

Buna! Din cauza unor datorii la niste companii de microfinantare, mi-a fost sechestrat contul pe care primesc indemnizația copilului. Am hotărîrea și înștiințare de la executor, însă recentam fost contactata de compania de colectare, care cere de la mine aceeași datorie. In acest caz, cui...

Sechestru pe cont salarial din cauza unei datorii deja achitate

Buna ziua. Noi am avut un litigiu civil cu IMGFL-14, in privinta achitarii unei datorii la caldura in suma de 10.200 lei. Juristul IMGFL a transmis dosarul spre executare la 2 executori. Am achitat datoria prin intermediul unui executor, precum si taxele de executare. Peste ceva timp, mama se...

Cum să procedez în acest caz?

Buna ziua. A fost pus sechestru pe cardul meu salarial pe motiv că persoana pentru care am fost fidejusor nu a achitat în ultima perioadă o parte din împrumut. Când am discutat cu exeutorul, mi s-a spus că a fost luată o hotărâre precum că eu trebuie să achit o sumă de 2 ori mai mare decât e la...

Inregistrarea provizorie a contractului

Bună ziua. Cine înregistrează contractul de vanzare-cumparare a bunului viitor in registrul bunurilor imobile? In contract se stipulează ca părțile eliberează notarul de executarea obligației de inregistrare provizorie a dreptului dobândit si nu înaintează pretenții materiale in legatura cu...

Penalitatea de întârziere

Buna ziua. In 2013 a fost judecată care a decis ca trebuie sa rambursez o datorie. Eu am anunțată despre aceasta datorie abia în 2021. Am achitat datoria, dar executorul cere sa achit și penalitatea de întârziere pentru 6 ani. Are rost să contest această cerere în judecată sau mai bine să achit?

Am procurat un autoturism de la un prieten pe procură generală

Buna ziua. Am procurat un autoturism de la un prieten pe procură generală. Peste un an și jumătate prietenul a decedat, iar eu nu am inmatriculat automobilul pe numele meu. Când am mers ca să înregistrez automobilul, mi-au spus că trebuie moștenitor și că toate actele sunt anulate. Prietenul meu...

Decesul nu a fost inregistrat

Buna ziua. Soacra mea a decedat, dar decesul nu a fost inregistrat. Au trecut multi ani, iar acum, in cadrul procedurii de mostenire a terenurilor, ne cer certificatele de deces al soacrei si al socrului. La politie si la primarie n-au nicio inregistrare despre moartea soacrei. Ce putem face in...

Tatal meu biologic (cu care nu mentin legatura) a luat credite si a disparut

Buna ziua. Tatal meu biologic, cu care nu avem legaturi si nu stiu practic nimic de el, a luat credite si a disparut. Ordinele de plata vin la adresa mea de domiciliu (este apartamentul pe care l-am mostenit dupa decesul mamei). Am achitat doua din aceastea, insa nu mai pot face fata la asa sume...

Amenințare cu judecata din partea creditorilor

Bună ziua. Am câteva credite luate la companii de microfinantare și unele din ele ma ameninta ca ma dau in judecată. In prezent, ma aflu peste hotare. Am încercat sa discut cu ei despre un nou grafic de achitare, dar refuza categoric. Unii au exagerat foarte tare cu comisioanele. La ce ma astept...

Closed Cum să aflu dacă sunt chemat în judecată?

Buna ziua. Cum să aflu dacă sunt chemat în judecată? Nu sunt acasă ca să verific dacă am citații (nu mă pot prezenta la poștă), iar site-ul folosit anterior - https://instante.justice.md/ro/agenda-sedintelor - nu merge când dau să caut. Mai sunt alte resurse? Mersi.

Могу ли я поделить доли квартиры, если сестра не хочет?

Добрый день. В приватизации участвовало 3 человека, после смерти мамы ее доля была поделена между 2-мя дочерьми но доли не были поделены. Могу ли я поделить доли сама, так как сестра не хочет продавать квартиру чтобы разъехаться. Что я могу делать с этой квартирой? Могу ли я поселить...

Mostenire

Buna ziua. Parintii mei au divortat mai demult, iar eu sunt singuul lor copil. Peste cativa ani, tata s-a casatorit cu alta femeie, dar recent a decedat. A doua sotie a tatalui meu vrea sa vanda mostenirea tatalui (casa, masina etc.) Ea poate face asta fara semnatura mea sau nu? Sau pot eu sa...

Vanzarea unui teren agricol

Buna ziua. Sotul are un teren agricol scris pe numele sau, sotia a decedat multi ani in urma. Acum barbatul vrea sa vanda acest teren. El are nevoie si de semnatura copiilor ca sa il poata vinde? Sau poate fara copii?