Răspunsuri 4643  

Alte domenii

Închis Pot sa ies din tara?

Buna! Am luate cateva credite. Pot in aceasta situatie sa ies din tara? Multumesc.

Demisia tânărului specialist

Bună ziua. Am absolvit universitatea la specialitatea Istorie, ultimii doi ani am învățat la buget. Am solicitat să fiu transferat ca tânăr specialist la o instituție de învățământ (gimnaziu) și, prin urmare, am activat ca tânăr specialist timp de un an în domeniul educației, între timp primind...

Am credite nerambursate. Voi putea pleca peste hotare?

Bună ziua. Am luat mai multe credite pe care nu le-am rambursat. Creditorii m-au acționat în judecată, dar eu mă aflu peste hotare. Dacă merg în Moldova și doresc să mă întorc în țara unde mă aflu în prezent fără a stinge datoriile menționate, nu voi avea probleme la trecerea frontierei?

Interdicție în Polonia

Bună ziua. Suntem cetățeni ai Republicii Moldova și ne aflăm la muncă în Polonia. Soțul aici a fost condamnat la 2,5 ani de închisoare. După ispășirea pedepsei, îi va fi aplicată interdicție doar pentru Polonia sau pentru toată Europa?

Avocatul trebuie sa prezinte legitimația de avocat?

Bun[ ziua. Dacă o persoană pretinde că ar fi avocat si reprezintă un client, trebuie acesta să prezinte celeilalte părți legitimația de avocat sau licența de practică?. Vreau să fiu sigură că am de a face cu un avocat și nu un om întâmplător.

Importul unui motor de automobil

Buna ziua. Se poate schimba legal motorul unui automobil? Care este procedura? Daca este legal, care este procedura de import pentru motor si unde as putea apela pentru a afla mai multe detalii?

Accesarea informației privind imobile altor persoane

Bună ziua. Pe site-ul "https://www.cadastru.md/", poți să-ți creezi cont personal. Atunci când te autentifici pe site, scrie: "În sistemul informaţional dat se prelucrează date cu caracter personal. Folosirea neautorizată a acestora se urmăreşte în conformitate cu legislaţia în vigoare. Sunteţi...

Închis Plan de pensii privat

Buna ziua. Exista conform legii posibilitatea de a crea un fond de pensii privat? Adica, persoanele care nu sunt angajate legal sa poata apela la vreo banca sau alta organizatie pentru a crea asa gen de plan? Multumesc.

Не могу получить полис по беременности

Добрый день! Я беременна и мне отказывают выдать полис бесплатно, так как я владелица земельного участка (lot pomicol) на котором постройка (căsuță de vacanță).В платежном извещении по налогу на недвижимое имущество отображено, что участок относится к ”întovărășire pomicolă fructiferă”. Возможно...

Interdicție și amendă în România

Bună ziua. Soțul s-a reținut mai mult de 3 luni pe teritoriul României și, prin urmare, i-au fost aplicate interdicție pentru 7 luni și o amendă în mărime de 800 lei românești. Soțul nu a achitat amenda. Acum el are nevoie să plece din nou în România, iar amenda vrea să o achite în vamă. În...