Buna ziua. Sotia a plecat cu feciorul minor de 4 ani la Paris si i-a stabilit domiciliul acolo fara consimtamintul meu. Copilul a crescut doar cu mine de la varsta de aproape 2 ani si tine mult la mine si doreste sa fie cu mine. Din acest motiv, sotia mi-a interzis sa mai vorbesc cu copilul, chipurile il afectez psihic. M-am adresat in toate instantele, dar nu ma ajuta nimeni. Am venit acum personal la Paris sa-l vad ca e si ziua lui de nastere, dar sotia nu-mi permite. Nu-mi da adresa. Nu stiu cum s-o gasesc. Mi-a spus sa-i dau divortul, apoi o sa-mi permita sa vad copilul. Eu nu vreau sa-i dau divortul pana nu iau copilul inapoi in RM. Ce pot face in cazul dat?
Igor Brinișter
Buna Sergiu,
Dat fiind faptul ca nu mai locuiți împreună și nu va leagă nimic decât acest copil, ar fi cazul sa depuneți o cerere de chemare în judecată privind desfacerea căsătoriei și determinarea domiciliului copilului minor cu Dvs.
De asemenea, aveți posibilitatea de a va adresa Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției... mai detaliat Sociale o cerere prin care solicitați asistență în vederea înapoierii copilului răpit în țara lui de origine.
In acest sens trebuie să faceți trimitere la Convenția de la Haga din 25.10.1980 cu privire la unele aspecte civile ale răpirii internaționale de copii deoarece, atât Republica Moldova cât și Franța fac parte la această Convenție.
Foarte important sa depuneți aceasta cerere nu mai târziu de un an de la data când copilul a fost scos din țară fiindcă, în acest caz autoritățile franceze sunt obligate sa dispună înapoierea imediată a copilului în țara de origine.
Succese.