HomeAnswersCum se declara locuinta care a fost procurata prin credit ipotecar?
Cum se declara locuinta care a fost procurata prin credit ipotecar?
01 april 201820
Margarita
Eu trebuie sa depun declaratie de integritate. Asta vara am procurat un apartament prin credit ipotecar. Cum il declar?
Cum concretizez intrebarea mea?
Dacă doriți să intrați în dialog cu juriștii pe întrebarea Dvs., puteți posta un comentariu propriu sub răspunsurile juriștilor. Pentru asta trebuie să intrați în profilul Dvs. de utilizator, urmând link-ul respectiv expediat de yAvo la email-ul Dvs.
Conform prevederilor legii Nr. 133 din 17.06.2016 privind declararea averii și a intereselor personale, obiectul declarării il constituie datoriile personale ale subiectului declarării, ale membrilor de familie sau ale concubinului/concubinei lui sub formă de debit, gaj, ipotecă, garanţie, emise în beneficiul unor terţi, împrumut şi/sau credit, dacă...mai detaliatvaloarea lor depășește valoarea a 10 salarii medii pe economie;
Prevederile date se aplica averii şi intereselor personale ale subiectului declarării și membrilor familiei lui, concubinului/concubinei lui aflați în țară și în străinătate.
Referitor la aspecte ce tin de impozitare:
În cazul în care obiectul impunerii constituie obiect al unui credit imobiliar (ipotecar) sau al unui contract de leasing financiar, baza impozabilă constituie diferența pozitivă formată între valoarea estimată a bunului imobiliar și suma rămasă până la stingerea totală a creditului sau a obligațiilor contractului de leasing financiar.
Pentru informatii suplimentare, urmeaza sa contactati persoanele responsabile de colectarea declaraţiilor, care au obligatia de a acorda consultanţă cu privire la completarea şi prezentarea în termen a declaraţiei. Neîndeplinirea de către persoana responsabilă de colectarea declaraţiilor a atribuțiilor prevăzute de prezentul articol constituie abatere disciplinară.
Mihai Guțu
Conform prevederilor legii Nr. 133 din 17.06.2016 privind declararea averii și a intereselor personale, obiectul declarării il constituie datoriile personale ale subiectului declarării, ale membrilor de familie sau ale concubinului/concubinei lui sub formă de debit, gaj, ipotecă, garanţie, emise în beneficiul unor terţi, împrumut şi/sau credit, dacă... mai detaliat valoarea lor depășește valoarea a 10 salarii medii pe economie;
Prevederile date se aplica averii şi intereselor personale ale subiectului declarării și membrilor familiei lui, concubinului/concubinei lui aflați în țară și în străinătate.
Referitor la aspecte ce tin de impozitare:
În cazul în care obiectul impunerii constituie obiect al unui credit imobiliar (ipotecar) sau al unui contract de leasing financiar, baza impozabilă constituie diferența pozitivă formată între valoarea estimată a bunului imobiliar și suma rămasă până la stingerea totală a creditului sau a obligațiilor contractului de leasing financiar.
Pentru informatii suplimentare, urmeaza sa contactati persoanele responsabile de colectarea declaraţiilor, care au obligatia de a acorda consultanţă cu privire la completarea şi prezentarea în termen a declaraţiei. Neîndeplinirea de către persoana responsabilă de colectarea declaraţiilor a atribuțiilor prevăzute de prezentul articol constituie abatere disciplinară.
http://lex.justice.md/md/366046/