Cum corect sa contestez decizia agentului? A indicat gresit data aplicarii amenzii (05.10.2018), fiind cu o luna mai inainte de data in care a fost comisa fapta (05.11.2018), precum si adresa de domiciliu este indicata partial gresit. Am fost amendat deoarece, cum spun ofiterii, am trecut la rosu, cand de fapt era galben.
Cristian Iustin
Buna, raspuns la intrebarea dvs., gasiti la art. 448 din Codul Contraventional. În decursul a 15 zile de la data aducerii la cunoştinţă a faptului încheierii procesului-verbal cu privire la contravenţie, contravenientul, victima sau reprezentantul acestora, procurorul sînt în drept să-l contesteze în instanţa de judecată în a cărei rază... mai detaliat teritorială activează autoritatea din care face parte agentul constatator.
(2) Contestaţia împotriva procesului-verbal cu privire la contravenţie se depune la autoritatea din care face parte agentul constatator. În cel mult 3 zile de la data depunerii contestaţiei, agentul constatator expediază în instanţă contestaţia şi dosarul cauzei contravenţionale.
Totodata, va comunic ca urmeaza sa efectuati o contestatie motivata, in cazul in care considerati ca culoarea semaforului a fost galbena si nu rosu, anexati probe daca aveti.