Buna ziua. Anul trecut am luat un credit de la o companie de microfinantare. Am achitat ratele 11 luni, dar incepand cu iulie curent nu am mai achitat. Luna aceasta am vrut sa reiau achitarea creditului, doar ca juristul companiei creditoare nu accepta si cere sa achit intreaga suma de 68.201 lei. Eu i-am spus ca nu dispun de asa suma, pot doar sa achit lunar. I-am explicat ca sotul ne-a parasit cu copilul si ne este greu, nu am de unde sa achit toata suma, dar juristul a spus ca va veni la mine acasa sa vada daca traiesc cu sotul si am casa scrisa pe numele meu. Am inteles ca vor sa ma dea in judecata. Ce pot face ca sa reiau achitarea lunara? Potrivit contractului, mai pot achita 18 luni.
Igor Brinișter
Nadejda, bună ziua,
Dvs. sunteți în drept să achitați măcar și acum acea sumă pe care o puteți achita pentru a reduce sumele datorate.
În cazul în care jurisconsultul Organizației de Creditare Nebancară vă mai „amenință” îi puteți spune că nu are nici un drept legal să intre în locuința Dvs. să... mai detaliat verifice cine locuiește sau nu cu Dvs., aceasta o poate face doar executorul judecătoresc și doar în cadrul procedurii de executare propriu-zisă a hotărârii judecătorești de încasare a sumei datorate.
Potrivit prevederilor legale, în cazul în care persoana împrumutată nu restituie împrumutul/creditul și sumele aferente conform graficului de rambursare, creditorul este în drept să declare ratele rămase ca fiind scadente și să vă solicite restituirea la toate sumele.
Achitați cât puteți fie la oficiul Organizației respective și solicitați bonul de casă, fie la ghișeul băncii dacă este posibil să achitați prin intermediul a careva dintre bănci, fie la terminalele de plată dacă este posibil și neapărat să păstrați bonurile de casă/ordinele de de încasare a sumei.
În cazul în care sunteți acționată în instanța de judecată, solicitați instanței de judecată să atragă în procesul soțul/fostul soț în calitate de Copârât ca suma să fie încasată solidar.
Astfel, soțul/fostul soț va fi obligat și el să achite o jumătate din datorie, deoarece suma a fost luată cu împrumut în timpul căsătoriei, iar în cazul în care banii au fost luați cu împrumut pentru familie, ambii soți sunt obligați în măsură egală.
La fel, în cazul în care în contractul de conține clauze abuzive, ați putea solicita instanței de judecată anularea clauzelor care nu au fost negociate sau contravin prevederilor legale imperative.
Pentru aceasta este necesar să fie analizate prevederile contractului încheiat cu această organizație de creditare nebancară.
Cu respect,
Igor Brinișter