Answers 32823  

Vreau să deschid o gradiniță privată

Vreau să deschid o gradinița privată. De ce acte am nevoie: licență, autorizație etc.? Ce formă organizatorică s-ar potrivi cel mai bine și care este procedura de înființare?

Recipisă privind reparația mașinii după accident

Bună ziua. Dacă cineva s-a angajat să-mi repare mașina (după un accident) în timp de o lună, fapt pe care l-a confirmat într-o recipisă și nu se încadrează în timpul acesta și nici jumătate de lucru la mașină nu-i făcut, are vreo valoare juridică recipisa dată? Și dacă are, unde pot să mă...

Vreau să divortez, dar soțul mi-a ascuns actele

Vreau să divorțez, dar sotul nu-mi fa voie nici sa ies din casă și mi-a ascuns actele. Încă mă amenință că va plăti ca să-mi ia copilul de 11 ani, dacă nu-mi retrag actele de la universitatea la care îmi fac studiile. Ce pot să fac ca să ies din situația aceasta?

Durata concediului anual

Buna ziua. Daca am folosit toata durata concediului pentru anul 2019 in luna septembrie, iar in mai 2020 trebuie sa ies in concediu de maternitate, cate zile de concediu anual pot sa-mi iau inaintea concediului de maternitate?

Closed Credit neachitat

Buna ziua. Am luat un credit de la o companie de microfinantare, nu l-am achitat, dosarul a ajuns la colectorii. M-au sunat de la compania de colectorii si mi-au spus ca daca nu achit macar jumatate de suma, atunci imi va veni acasă polițistul de sector si executorul judecătoresc. Ce poate sa-mi...

Судебный исполнитель отказывается предоставить информацию о сумме долга за 4 года!

Здравствуйте! Судебный исполнитель из города Окница не хочет предоставить мне информацию о сумме долга по алиментам последние 4 года! Как я могу узнать сумму этого долга? И как я могу написать жалобу на судебного исполнителя?

Tatal a 3 copii plateste pensie de intretinere doar 500 lei in loc de 2.700

Am divortat de 2 ani si tatal copiilor plateste pensie alimentara pentru 3 copii doar 500 lei lunar, chiar daca judecata a stabilit marimea pensiei la 2.700 lei. Eu l-am dat a doua oara la executor ca sa achite datori care s-a adunat in acesti 2 ani. Ce pot sa fac dupa lege cu el ca sa achite...

Vreau să dau o persoană în judecată

Bună ziua. Vreau să dau o persoană în judecată. Am viză de reședință în Falesti, iar procesul as vrea să-l intentez în Chișinău. E posibil?

Pensia alimentara

Sunt divortata si fostul sot platesta pensia alimentara. Unul din copii a decis sa stea cu el, fara decizia judecatoreasca. Daca nu-l scot de la pensia alimentara, ce consecinte poate avea asta pentru mine? Va multumesc!

Closed Nu am semnat procesul-verbal contraventional

Am oprit inainte de indicatorul ”Trecere de pietoni” si am iesit din masina. La fata locului se aflau mai multi agenti rutieri si unul din ei mi-a zis sa nu stationez si eu imediat am urcat in masina si am vrut sa plec, dar a venit alt agent si mi-a spus ca nu am voie sa opresc cu 5 metri...