Buna ziua. Eu am o problema cu executorul judecatoresc. Eu vreau sa achit datoria, dar nu o pot face in Moldova, fiindca nu sunt angajat oficial. Vreau sa-mi perfectez pasaport ca sa pot pleca peste hotare ca sa muncesc pe contract si sa intorc datoria, dar am inteles ca nu pot iesi din tara...
Bună ziua. Executorul judecatoresc nu ridică sechestru pe care l-a aplicat pe bunurile mele, chiar dacă achitat integral datoria deja de două săptămâni! În ce termen este obligat să ridice sechestrul?
Bună ziua. Am 4 credite și nu reușesc să le rambursez. La unul din ele am restanță și timp de 7 zile trebuie sa achit suma de 8.000 lei din datoria totală de 39.000. Ce pot să fac?
Bună ziua. Am un credit care nu a fost rambursat la timp. Zilele acestea am mers să pun bani in cont și n-am putut. Am sunat la bancă, unde mi-au spus că dosarul este trimis la colectori. Spuneți-mi, vă rog, la ce pot să mă aștept mai departe și ce să fac. Multumesc.
Salut! Vreau să știu dacă e posibil de făcut procură pe mașina în timp ce proprietarul se află peste hotare. Proprietar e tata, iar procura urmează a fi făcută pe fiu.
Bună ziua. Am mai multe credite luate pe numele meu, fiindcă sunt angajată oficial. Pe unele le-am rambursat, dar mi-a ramas unul la o companie de microfinantare, la care am datorii și dosarul a ajuns la juriștii lor. Ultima rată am achitat-o în decembrie 2021și mi-au rămas să achit 10.000 lei....
Bună ziua. Am semnat un contract de colaborare pe trei ani cu un agent de vânzări de cafea. În contract sunt stipulate perioada, penalitate, iar rezilierea contractului e posibilă numai de comun acord. Menționez că după incheierea contractului mentionat, am schimbat denumirea juridică. Cealalta...
Salut! Stie cineva pana pe ce data instantele nu vor functiona sau daca functioneaza. Pe 28 martie am judecata.
Buna ziua! A fost luat credit si nu a fost rambursat. In acest caz, se pune interdictie de a parasi tara? Se va deschide dosar penal?
Salut. Am procurat un automobil în 2018 prin procură (mare greșeală). Proprietarul automobilului a decedat în 2019. Am luat legătura cu soția sa și după mult timp dumneaei a obținut certificatul de calitate de moștenitor (provizoriu din câte am înțeles). Ea are doi copii, ambii au făcut procură...
Buna ziua. Am cumparat un telefon mobil in credit, iar dupa sase zile l-am intors pentru ca avea defecte si am cerut sa mi-l schimbe. Vanzatorul a refuzat cererea mea. Ce pot face?
Buna ziua! In 1989 m-am casatorit cu un barbat vaduv care avea 3 copii maturi. In 1995 a decedat o fiica, iar in 2005 a decedat si sotul. La jumatate de an, 2005, am fost la notar impreuna cu feciorul si fiica. Notarul a explicat: casa se imparte in 3 pati si mie-mi revine 1/3 din casa....
Bună ziua. Cum găsesc hotărârea judecății, dacă nu cunosc numărul dosarului?
Buna ziua. Parintii au lasat prin testament toata averea fratelui meu. In acest caz, eu am dreptul la avere? Multumesc.
Buna ziua. Excutorul judecătoresc mi-a pus sechestru pe bani pentru o amenda primita cu 2,5 ani in urma de o persoană terță. Pe cine dau in judecată? Ce daune morale scot din faptul ca s-au bagat in buzunarul meu fara sa verifice faptul ca nu am nici o atribuție fata de procesul verbal.