Am fost indus în eroare la procurarea unui produs

25 august 2020 18

Bună ziua. De curând am procurat o baterie auto de la un magazin specializat. Am cerut să mi se spună când a fost produsă bateria, din motiv că și în stare de așteptare în depozit bateria degradează și i se reduce termenul de exploatare (cât de tare depinde și de condițiile de păstrare). Consultantul nu mi-a oferit aceste date pe motiv că nu le-a putut găsi pe baterie dar m-a asigurat verbal de mai multe ori că indiferent care ar fi data producerii, nu ar putea fi mai vechi de 2019. Deoarece un an nu este un termen critic, am decis să o procur. Acasă, analizând mai detaliat inscripțiile de pe baterie și investigând site-ul producătorului am putut afla data producerii, care s-a dovedit a fi anul 2017. Trei ani deja este un termen semnificativ de păstrare care mă pune în gardă și îmi fac griji că ar putea ceda pe parcursul perioadei de exploatare. Consultantul tot ținea să-mi zică că e pe garanție și n-am de ce să-mi faci griji, doar că ea e egală cu zero pentru că e pe o perioadă scurtă. Prețul achitat de mine este 150 euro și simt că am fost indus în eroare (dacă nu mi se spunea că nu poate fi mai veche de 1 an nu era să o cumpăr). Întrebarea este: pot cere cumva înlocuirea produsului cu unul mai nou, sau returnarea sumei în cazul în care nu dispun de o baterie mai nouă? Mulțumesc mult.

Lawyer comments 1

Download discussion
Cătălin Avxentiev
  • Law student
  • Civil law
  • Criminal law
  • Labour law
  • Family law
  • Business law

Bună ziua, Dvs. puteţi cere amiabil de la administraţia magazinului returnarea sumei sau înlocuirea bunului, în caz de refuz, apelaţi la următoarele articole din Codul Civil:
Art. 341:
(1) Actul juridic a cărui încheiere a fost determinată de comportamentul dolosiv sau viclean al uneia din părţi poate fi declarat nul de... mai detaliat instanţa de judecată chiar şi în cazul în care autorul dolului estima că actul juridic este avantajos pentru cealaltă parte.
(2) Dacă una dintre părţi trece sub tăcere anumite împrejurări la a căror dezvăluire cealaltă parte nu ar mai fi încheiat actul juridic, anularea actului juridic poate fi cerută numai în cazul în care, în baza principiului bunei-credinţe, se putea aştepta ca cealaltă parte să dezvăluie aceste împrejurări.
[...]
Art. 1117:
(1) Vînzătorul este obligat să predea bunul fără vicii materiale.
(2) Este fără vicii materiale bunul care, la transferarea riscurilor, are caracteristicile convenite. Îndeosebi se consideră convenite caracteristicile:
a) care corespund descrierii date de vînzător și, după caz, pe care le are bunul prezentat de către vînzător cumpărătorului drept mostră sau model;
[...]
Art. 1128:
(1) Dacă descoperă existența viciului bunului vîndut, cumpărătorul poate exercita drepturile creditorului în caz de neexecutare a obligației, în condițiile art. 901-946.
(2) În particular, în temeiul dreptului de a cere executarea în natură a obligației, cumpărătorul poate solicita vînzătorului, la alegerea sa, înlăturarea viciului sau înlocuirea bunului vîndut cu un bun de același fel, însă lipsit de vicii.
(3) Cumpărătorul poate cere înlocuirea bunului viciat doar atît timp cît are dreptul la rezoluțiune.
O zi frumoasă.

25 august 2020