Amendă aplicată de poliție

07 january 2021 131

Bună ziua! Am fost amendată de poliția de patrulare, mi-am recunoscut vina. Inspectorii au stabilit amenda maximă. Cât este de corect, dacă sunt la prima abatere?

Jurist comments 2

Download discussion
  • Legal consultant
  • Civil law
  • Criminal law
  • Family law
  • Labour law

Buna d-na Valentina, eu vă propun să vedem ce spune Codul Contravențional Articolul 448. Contestația împotriva deciziei agentului constatator asupra cauzei contravenționale
(1) Contravenientul, victima sau reprezentantul acestora, procurorul, dacă este parte în cauza contravențională, în cazul în... mai detaliat care nu sînt de acord cu decizia agentului constatator sau în cazul în care aceasta a fost emisă cu încălcarea normelor procesuale stabilite de prezentul cod, sînt în drept să conteste decizia emisă asupra cauzei contravenționale. Termenul de contestare a deciziei agentului constatator este de 15 zile de la data emiterii acesteia sau, pentru părțile care nu au fost prezente la şedința de examinare a cauzei contravenționale, de la data înmînării copiei de pe decizia respectivă în condițiile art. 4471 alin. (8).
(2) În cazul omiterii termenului prevăzut la alin. (1) din motive întemeiate, dar nu mai tîrziu de 15 zile de la data începerii executării sancțiunii sau a perceperii despăgubirii materiale, persoana față de care a fost emisă decizia poate fi repusă în termen, la cerere, de către instanța de judecată competentă să examineze contestația.
(3) Persoana față de care a fost emisă decizia şi care a lipsit atît la examinarea cauzei, cît şi la pronunțarea deciziei şi nu a fost informată despre decizia emisă poate contesta decizia agentului constatator şi peste termen, dar nu mai tîrziu de 15 zile de la data începerii executării sancțiunii contravenționale sau a perceperii despăgubirii materiale.
(4) Contestația împotriva deciziei emise asupra cauzei contravenționale se depune la autoritatea din care face parte agentul constatator, conform competenţei teritoriale, care a examinat cauza. În cel mult 3 zile de la data depunerii, agentul constatator expediază contestația şi dosarul cauzei contravenționale în instanța de judecată competentă.
(5) Contestația depusă conform alin. (1) suspendă executarea sancțiunii contravenționale aplicată prin procesul-verbal cu privire la contravenție sau prin decizia agentului constatator.
(6) În cazul prevăzut la alin. (2), pînă la soluționarea repunerii în termen, instanța de judecată poate suspenda executarea deciziei.
(7) Depunerea contestației peste termen, conform alin. (3), nu suspendă executarea deciziei agentului constatator. Instanța de judecată care examinează contestația poate suspenda executarea deciziei atacate.
(8) Persoana care face contestație împotriva deciziei de aplicare a sancțiunii contravenționale nu plăteşte taxă de stat.Sînteți în drept să contestați procesul verbal în instamță. Așadar, sunteți în drept să contestați acțiunele agentului constatator.

08 january 2021
M P
  • Legal consultant
  • Civil law
  • Labour law
  • Real estate law
  • Traffic violations
  • Other areas

Bună ziua Valentina.

Codul contravențional oferă dreptul agenților constatatori de a stabili cuantumul amenzii, în limitele stabilite de Cod pentru contravenția săvârșită.

Chiar și așa, Codul prevede o listă de circumstanțe atenuante și agravante care trebuie luate în calcul la stabilirea pedepsei.
Pe de altă parte, această omisiune a agentului constatator nu atrage... mai detaliat nulitatea procesului-verbal cu privire la contravenție.

Dacă totuți considerați că v-au fost încălcate drepturile, puteți înainta o contestație împotriva procesului-verbal și instanța se va expune.

Mult succes.



Articolul 42. Circumstanţele atenuante
(1) La aplicarea sancţiunii contravenţionale faţă de persoana a cărei vinovăţie este dovedită se consideră circumstanţe atenuante:
a) prevenirea consecinţelor prejudiciabile sau repararea benevolă a prejudiciului;
b) contribuţia la descoperirea contravenţiei;
c) săvîrşirea contravenţiei într-un concurs de împrejurări personale sau familiale;
d) săvîrşirea contravenţiei de către un minor, o femeie gravidă sau o persoană care întreţine copil cu vîrsta de pînă la 8 ani;
e) acţiunile ilegale sau imorale ale victimei care au provocat contravenţia.
(2) Se pot considera atenuante şi alte circumstanţe decît cele prevăzute la alin.(1).
Articolul 43. Circumstanţele agravante
(1) La aplicarea sancţiunii contravenţionale faţă de persoana a cărei vinovăţie este dovedită se consideră circumstanţe agravante:
a) continuarea comportării ilicite, contrar somaţiei de a se pune capăt unei astfel de comportări;
b) săvîrşirea contravenției de către o persoană care anterior a fost sancționată pentru o contravenție similară sau pentru alte fapte care au relevanță pentru cauză;
c) instigarea sau atragerea minorilor la săvîrşirea contravenţiei;
d) săvîrşirea contravenţiei de către un grup de persoane;
e) săvîrşirea contravenţiei profitîndu-se de condiţiile unor calamităţi naturale sau ale altor stări excepţionale;
f) săvîrşirea contravenţiei în stare de ebrietate produsă de alcool sau de alte substanţe. Instanţa de judecată este în drept, în funcţie de caracterul contravenţiei, să nu considere această circumstanţă ca agravantă;
g) săvîrşirea contravenţiei faţă de un minor, de o femeie, de o persoană în etate sau faţă de o persoană care se află în imposibilitatea de a se apăra din cauza bolii, dizabilităţii ori altui factor.

08 january 2021