Anularea ordinului de sancționare

05 july 2023 3

Bună ziua. Salariatul a fost sancționat, dar după 2 luni și jumătate angajatorul a anulat sancţiunea. Cum și cine e responsabil de achitarea sporului și a premiilor pierdute de salariat în această perioadă? Se face automat după anularea ordinului de sancționare sau se merge în instanță?

Lawyer comments 1

Download discussion
Serghei Marciuc
  • Advocate
  • Civil law
  • Labour law
  • Family law
  • Real estate law
  • Traffic violations
  • Business law

Bună ziua.
Sunt mai multe circumstanțe care trebuie analizate pentru a primi un răspuns corect cum ar fi: sunteți funcționar public, sunteți angajată într-o unitate cu autonomie financiară sau sunteți angajată în sectorul privat.
În dependență de faptul unde activați răspunsul va fi diferit.
Totodată trebuie de concretizat ce se are în vedere... mai detaliat prin ,,angajatorul a anulat sancțiunea”... a anulat ordinul de sancționare sau ca măsură de stimulare a ridicat sancțiunea disciplinară.

Ca reper pot să vă comunic prevederile unor acte normative
Codul muncii:
Articolul 211. Termenul de validitate şi efectele sancţiunilor disciplinare

(1) Termenul de validitate a sancţiunii disciplinare nu poate depăşi un an din ziua aplicării. Dacă pe parcursul acestui termen salariatul nu va fi supus unei noi sancţiuni disciplinare, se consideră că sancţiunea disciplinară nu i-a fost aplicată.
(2) Angajatorul care a aplicat sancţiunea disciplinară este în drept să o revoce în decursul unui an din proprie iniţiativă, la rugămintea salariatului, la demersul reprezentanţilor salariaţilor sau al şefului nemijlocit al salariatului.
(3) În interiorul termenului de validitate a sancţiunii disciplinare, salariatului sancţionat nu i se pot aplica stimulări prevăzute la art.203.

Legea 270/2018 sistemul unitar de salarizare:
(4) Sporul pentru performanță nu se acordă persoanelor care au fost sancționate disciplinar, pentru perioada valabilității sancțiuni. În cazul anulării de către instanța de judecată a actului administrativ de sancționare a angajatului, sporul se acordă pentru perioada care începe la data anulării sancțiunii.

REGULAMENT-CADRU cu privire la modul de stabilire a sporului pentru performanță personalului din unitățile bugetare
21. Salariaților care au fost sancționați disciplinar nu li se acordă sporul pentru performanță pentru perioada validității sancțiunii. În cazul suspendării de către instanța de judecată a actului administrativ de sancționare a angajatului, sporul se va acorda în modul stabilit.

06 july 2023