HomeAnswersAre dreptul politistul de sector sa ma opreasca si sa-mi aplice amenda?
Are dreptul politistul de sector sa ma opreasca si sa-mi aplice amenda?
24 october 20194
Ion
M-a oprit politistul de sector si mi-a intocmit proces verbal pentru ca nu am cedat trecerea, pe care nu l-am semnat. Are dreptul sa intocmeasca proces verbal?
Cum concretizez intrebarea mea?
Dacă doriți să intrați în dialog cu juriștii pe întrebarea Dvs., puteți posta un comentariu propriu sub răspunsurile juriștilor. Pentru asta trebuie să intrați în profilul Dvs. de utilizator, urmând link-ul respectiv expediat de yAvo la email-ul Dvs.
Conform art. 399 Cod contraventional:
(1) Cauza contravenţională se soluţionează de agentul constatator în a cărui rază teritorială a fost săvîrşită contravenţia. Acesta poate aplica sancţiunile prevăzute în partea specială a cărţii a doua în limitele competenţei şi numai în exerciţiul funcţiunii.
(2) Agentul constatator poate constata contravenţii ale căror constatare,...mai detaliatsoluţionare şi sancţionare sînt atribuite competenţei unor alte organe. În astfel de cazuri, agentul va remite organelor respective procesele-verbale de constatare a contravenţiilor.
Din aceasta rezulta ca oricare agent constatator poate întocmi procesul-verbal de constatare a contravenției, cu remiterea ulterioară organului competent pentru soluționare și sancționare. În cazul în care prin acest proces-verbal agentul constatator în cauză va aplicat amendă însă nu ere competent sa o facă, procesul verbal este pasibil de nulitate absoluta.
Adrian Oprea
Buna ziua,
Conform art. 399 Cod contraventional:
(1) Cauza contravenţională se soluţionează de agentul constatator în a cărui rază teritorială a fost săvîrşită contravenţia. Acesta poate aplica sancţiunile prevăzute în partea specială a cărţii a doua în limitele competenţei şi numai în exerciţiul funcţiunii.
(2) Agentul constatator poate constata contravenţii ale căror constatare,... mai detaliat soluţionare şi sancţionare sînt atribuite competenţei unor alte organe. În astfel de cazuri, agentul va remite organelor respective procesele-verbale de constatare a contravenţiilor.