Ce putem face in astfel de situatie?

18 may 2020 80

Bună ziua. Am rezervat vacanta pe 23 ianuarie 2020 și am achitat pretul integral. Vacanta era planificata pentru perioada 08.06-15.06.2020. In legatura cu situatia pandemica la nivel mondial, dorim sa anulam contractul turistic. Agentia însă refuză. Vrem sa stim care sunt drepturile noastre si dacă agenția este in drept sa refuze cererea de anulare a contractului si rambursarea banilor? Mulțumesc anticipat.

Lawyer comments 1

Download discussion
Cristian Papanaga
  • Advocate
  • Civil law
  • Business law

Ecaterina,

Dispuneți de dreptul de a cere rezoluțiunea contractului. Agenția este obligată să vă restituie integral oricare plăți efectuate pentru pachet. Despăgubiri suplimentare nu sunt prevăzute.
Respectiv, Agenția nu este în drept să vă refuze. Trebuie să primiți suma achitată, nu mai tîrziu de 14 zile de la data rezoluțiunii.... mai detaliat

Cazuri similare sunt multe. Vedeți comunicatul și alte informații utile în acest sens publicate de Agenția pentru Protecția Consumtarilor.
http://consumator.gov.md/rom/comunicate-de-presa/in-atentia-agentiilor-de-turism-si-turoperatorilor

Aveți posibilitatea să declarați rezoluțiunea prin transmiterea unei notificări. În caz că Agenția nu vă restituie suma, vă adresați în instanța de judecată. Acțiunea de protecţie a drepturilor consumatorilor este scutită de achitarea taxei de stat.
*********************************************************************************
Articolul 1602. Rezoluțiunea înainte de începerea călătoriei
(1) Călătorul are dreptul la rezoluțiune în orice moment înainte de începerea călătoriei. În cazul în care declară rezoluțiunea în temeiul enunțului anterior, călătorul poate fi obligat să plătească organizatorului un comision de rezoluțiune adecvat și justificabil.
(4) Prin derogare de la dispozițiile alin. (1), călătorul are dreptul să declare rezoluțiunea înainte de începerea călătoriei fără a plăti vreun comision de rezoluțiune în cazul unor circumstanțe inevitabile și extraordinare care se produc la locul de destinație sau în vecinătatea imediată a acestuia și care afectează în mod semnificativ executarea pachetului sau transportul pasagerilor la destinație.
(5) În sensul prezentei secțiuni, prin circumstanțe inevitabile și extraordinare se înțelege o situație care nu poate fi controlată de partea care o invocă și ale cărei consecințe nu ar fi putut fi evitate chiar dacă s-ar fi luat toate măsurile rezonabile.
(6) În cazul rezoluțiunii conform alin. (4), călătorul are dreptul la restituirea integrală a oricărei plăți efectuate pentru pachet, dar nu are dreptul la vreo despăgubire suplimentară.

18 may 2020