Certificat de naștere al copilului

29 august 2020 7

Buna ziua. Nu sunt casatorita și copilul nu este in familia tatalui. Care este procedura de schimbare a certificatului de naștere, daca in certificatul copilului nu este indicat numele tatalui?

Jurist comments 1

Download discussion
Vitalie Onofrei
  • Advocate
  • Civil law
  • Real estate law
  • Business law
  • Other areas
  • Labour law

Buna
în baza declarației tatălui, se face includerea datelor în certificat, în lipsa unei declarații, doar prin instanța de judecată

Articolul 47. Stabilirea provenienţei copilului
(1) Provenienţa copilului de la mamă (maternitatea) se stabileşte în baza documentelor care confirmă naşterea... mai detaliat copilului de la mamă într-o instituţie medicală.
(2) În cazul cînd copilul nu este născut într-o instituţie medicală, maternitatea se stabileşte pe baza documentelor medicale, a depoziţiilor martorilor sau pe baza altor probe. Fiind informaţi despre un caz de naştere sau la adresarea mamei după naştere, instituţia medico-sanitară/medicul de familie din localitate sînt obligaţi să întreprindă, în termen de 3 zile lucrătoare, măsurile necesare de constatare a naşterii copilului şi, în cazul constatării acesteia, să elibereze certificatul medical constatator de naştere, chiar dacă mama nu are domiciliul în această localitate.
(3) Copilul născut din părinţi căsătoriţi ori în timp de 300 de zile din momentul desfacerii căsătoriei, declarării căsătoriei nule sau decesului soţului mamei copilului are ca tată pe soţul (fostul soţ) al mamei, dacă nu a fost stabilit contrariul.
(4) Prezumţia de paternitate a soţului (fostului soţ) poate fi înlăturată printr-o declaraţie a soţilor (foştilor soţi) depusă personal. În cazul în care soţii (unul din ei) nu se pot prezenta personal, declaraţia se autentifică notarial şi se expediază la organul de stare civilă.
(5) Paternitatea copilului născut în afara căsătoriei poate fi recunoscută de către tatăl său printr-o declaraţie comună a acestuia şi a mamei copilului, depusă la organul de stare civilă.
(6) În cazurile cînd mama este decedată, declarată decedată sau dispărută ori cînd nu i se cunoaşte locul aflării, precum şi în cazul decăderii ei din drepturile părinteşti, paternitatea se stabileşte în baza declaraţiei tatălui şi a acordului scris al autorităţii tutelare sau prin hotărîrea instanţei judecătoreşti dacă lipseşte un astfel de acord. În cazul în care în privința mamei este instituită o măsură de ocrotire judiciară, se aplică prevederile art. 4852 şi 4853 din Codul civil.
(7) Declaraţia comună a mamei şi tatălui copilului privind paternitatea poate fi depusă la organul stare civilă şi pînă la naşterea copilului.
Articolul 48. Stabilirea paternităţii în instanţa judecătorească
Dacă copilul este născut din părinţi necăsătoriţi între ei şi în lipsa declaraţiei comune a părinţilor sau a tatălui copilului, paternitatea se stabileşte de către instanţa judecătorească în baza declaraţiei unuia dintre părinţi, a tutorelui (curatorului) copilului sau a copilului însuşi la atingerea majoratului.

31 august 2020