Chirie pe termen scurt

27 november 2021 37

Bună ziua. Locuiesc la bloc și apartamentul deasupra noastră se dă la chirie pe zi/oră. Din păcate, așa zișii chiriași de scurtă durată fac o gălăgie insuportabilă. Blocul locativ e amplasat chiar in centrul orașului și se bucura de mare succes la dat in chirie pe termen scurt. Nu ar fi o problemă dacă ar respecta liniștea in orele cerute, însă de multe ori chiriașii apar la miez de noapte și au treburile lor. Am încercat să discut cu proprietarul, însă el il da in chirie unui agent, care mai departe se ocupă de servicii hoteliere în blocuri de locuit. Poliția, din păcate, nu ne poate ajuta și oricât nu ai discuta amabil cu cei veniți nu se ajunge la nici un rezultat. Cum se poate de ajuns la o înțelegere cu agentul care dă apartamentul în chirie ca sa am și eu liniște? Desigur am discutat cu dumnealui, însă nu s-a ajuns la nimic. Iese că au mai multe drepturi agenții decât proprietarii. Este ceva legal care să mă protejeze pe mine ca locatar în așa situație?