Cine sunt eu - victimă sau infractor ?

30 september 2020 50

Pe data de 01.09.2019 mă deplasam pe un drum adiacent satului cu mini tractorul YNMAR 26CP si la un moment dat am fost abuzat, maltratat fizic de doi ofițeri de patrulare (arsuri provocate pe spate, gât, față în urma stopirii cu gaz lacrimogen). Plus la asta, am căzut în prăpastie și mai nu mi-am perdut zilele. Agentii afirmau ca am grad de ebrietate de 0,33 p/l si au cerut 500 de euro. S-a întimplat totul noaptea cand veneam de pe deal de la lucru, când nu circulă nimeni. I-am rugat sa mă duca la expertiza, dar ei au spus ca expertiza se face pe loc. Banuiesc că au refuzat ca să nu mă vadă experții in ce hal arătam, ars cu și murdar de noroi. Am depus plângere la procuratura r. Strășeni, am fost trimis la expertiza medico-legală unde au fost efectuate analizele necesare, făcute poze etc., dar aceste materiale nu sunt incluse in dosar. Nu am primit nici un raspus timp de 3 săptămâni, dar la insistența mea, pocurorului a raspuns ca agentii de politie si-au exercitat atributiile de serviciu. Plus la asta, mi-au deschis dosar penal pe art 274/1 CP. Am contestat decizia procurorului, dar am pierdut. Decizia Curții de apel este irevocabilă. La moment, dosarul in temeiul art. 274/1 se află in instanța de fond. Menționez ca am permis de conducere doar pentru categoria B. Acum sunt oprit permanent de acei polițisti cănd circul cu mașina, sunt supus verificarii și sunt permanent amențat ca oricum pentru puncte de penalizare imi vor lua pemisul, chiar mi-au intocmit și un proces-verbal precum că am ignorat cerintele polițistului. Am contestat acest proces verbal și am avut căștig. Mi-au spus în față că pentru plângerile depuse imi vor face zile negre. Sincer să fiu, nu stiu deja unde să mă adresez - de la INP am primit răspuns că deși e caz de sancțiune disciplinară, nu pot lua nicio masură pentru că s-a expus procuratura. Am scris scrisoare la PG, am primit răspun că procurorul a procedat corect. Spuneți-mi ce pot să mai fac, pentru că vreau să trăesc la mine in țară și să muncesc aici.

Jurist comments 2

Download discussion
  • Legal consultant
  • Civil law
  • Criminal law
  • Family law
  • Labour law

Buna, dl. Gheorghe săîntețiu victimă, posibel a fost pornit o cauză penalî pe art. 264 prim CP, conducerea vehicolului în stare de ebrietate. Am o întrebare, DVS ați contestat conform codului de procedură penal Articolul 313. Plîngerea împotriva acţiunilor şi actelor ilegale ale organului

... mai detaliat de urmărire penală şi ale organului care exercită activitate

specială de investigaţii

(1) Plîngerile împotriva acţiunilor şi actelor ilegale ale organului de urmărire penală şi ale organelor care exercită activitate specială de investigaţii pot fi înaintate judecătorului de instrucţie de către bănuit, învinuit, apărător, partea vătămată, de alţi participanţi la proces sau de către alte persoane drepturile şi interesele legitime ale cărora au fost încălcate de aceste organe, în cazul în care persoana nu este de acord cu rezultatul examinării plîngerii sale de către procuror sau nu a primit răspuns la plîngerea sa de la procuror în termenul prevăzut de lege.

(2) Persoanele indicate în alin.(1) sînt în drept de a ataca judecătorului de instrucţie:

1) refuzul organului de urmărire penală:

a) de a primi plîngerea sau denunţul privind pregătirea sau săvîrşirea infracţiunii;

b) de a satisface demersurile în cazurile prevăzute de lege;

c) de a începe urmărirea penală;

d) de a elibera persoana reținută pentru încălcarea prevederilor art. 165 și 166 din prezentul Cod;

e) de a elibera persoana deținută cu încălcarea perioadei de reținere sau a perioadei pentru care a fost autorizat arestul.

2) ordonanţele privind încetarea urmăririi penale, clasarea cauzei penale sau scoaterea persoanei de sub urmărire penală;

3) alte acţiuni care afectează drepturile şi libertăţile constituţionale ale persoanei.

(3) Plîngerea poate fi înaintată, în termen de 10 zile, judecătorului de instrucţie la locul aflării organului care a admis încălcarea.

(4) Plîngerea se examinează de către judecătorul de instrucţie în termen de 10 zile, cu participarea procurorului şi cu citarea persoanei care a depus plîngerea, precum și a persoanelor ale căror drepturi și libertăți pot fi afectate prin admiterea plîngerii. Neprezentarea persoanei care a depus plîngerea și/sau a persoanelor ale căror drepturi și libertăți pot fi afectate prin admiterea plîngerii nu împiedică examinarea acesteia. Procurorul este obligat să prezinte în instanţă materialele corespunzătoare. În cadrul examinării plîngerii, procurorul şi persoana care a depus plîngerea, precum și persoanele ale căror drepturi și libertăți pot fi afectate prin admiterea plîngerii dau explicaţii.

(5) Judecătorul de instrucţie, considerînd plîngerea întemeiată, adoptă o încheiere prin care obligă procurorul să lichideze încălcările depistate ale drepturilor şi libertăţilor omului sau ale persoanei juridice şi, după caz, declară nulitatea actului sau acţiunii procesuale atacate. Constatînd că actele sau acţiunile atacate au fost efectuate în conformitate cu legea şi că drepturile sau libertăţile omului sau ale persoanei juridice nu au fost încălcate, judecătorul de instrucţie pronunţă o încheiere despre respingerea plîngerii înaintate. Copia de pe încheiere se expediază persoanei care a depus plîngerea şi procurorului.

(6) Încheierea judecătorului de instrucţie este irevocabilă, cu excepţia încheierilor privind refuzul în pornirea urmăririi penale, scoaterea persoanei de sub urmărirea penală, încetarea urmăririi penale, clasarea cauzei penale şi reluarea urmăririi penale, care pot fi atacate cu recurs la curtea de apel în termen de 15 zile de la data pronunţării. Dl. Gheorghe, eu pot să vă ajut ce se referă la cauza penală, sînt din strășeni, puteți să mă contactați la tel. 068669950, ce spui ?

02 october 2020
  • Legal consultant
  • Civil law
  • Criminal law
  • Family law
  • Labour law

Dacă o să decideți săî ne întîlnim, să aveți cu DVS toate documentele de confirmare.

02 october 2020