Bună ziua! Fratele soțului meu a luat un împrumut banesci, iar pentru a avea un bun inregistrat in numele sau, a convins-o pe mama sa îi facă un testament pe casă. Noi cu soțul și copilul de 3 ani am trecut cu traiul în casa soacrei acum 4 ani. În toți acești ani am făcut reparație de la 0 (la cel de-al doilea nivel al casei), care nu era finisat până în acel moment. Apoi, soțul și-a făcut viză de reședință în casa menționată. Noi locuiam la al doilea nivel, iar soacra si cumnatul la primul. Între timp soacra mea s-a îmbolnăvit și am îngrijit-o toți împreună. Recent soacra a decedat, iar soțul meu nu a reușit să moștenească cel de-al doilea nivel al casei, așa cum a fost înțelegerea. Acum, după decesul soacrei, fratele soțului vrea să vândă casa. Noinu știm cum să procedăm ca să nu rămânem în stradă. Vream ca măcar să ne fie întoarse toate cheltuielile suportate cu reparația. Casa despre care vorbim nu a fost privatizată. Cum trebuie să procedăm pentru a nu suporta așa pagubă?
Mihail Grigoraş
Buna d-na Cris, ca atare în actul de moștenire nu este devizată casa, este menționat, că-i lasă casa în moștenire și gata. Da, DVS ați suportat cheltueli, de dorit să despuneți de documentele corespunzătoare, care v-a dovadi cheltuelile suportate și martorii, adica meșterii, care au participat la reparație și vă... mai detaliat adresați în instanță.