Indemnizatia pentru ingrijirea copilului

10 august 2017 113

1.Rog sa ma consultati in urmatoarea situatie: daca peste o luna dupa ce am revenit la serviciu din concediu de maternitate am ramas insarcinata, cum se va calcula indemnizatia urmatoare, avind lucrate doar 8 luni din 12, cele 4 luni se iau in calcul?
2. In caz ca ma concediez din motiv personal pot benificia de cele 4 salarii ale sotului, care e plafonul maxim la moment?
3. Care e procedura pentru ca sotul sa primeasca indemnizatia pentru ingrijire a copilului pina la 3 ani?

Lawyer comments 1

Download discussion
Iulian Moraru
  • Legal consultant
  • Civil law
  • Business law
  • Family law
  • Labour law
  • Other areas

Bună ziua!

1. Legea privind îndemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă și alte prestații de asigurări sociale stabilește la art. 7 modalitatea de calcul a îndemnizației de maternitate.
(1) Baza de calcul al indemnizaţiilor de asigurări sociale prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a), b), d) şi g) şi art. 15... mai detaliat alin. (1) lit. a) o constituie venitul mediu lunar asigurat realizat în ultimele 12 luni calendaristice premergătoare lunii producerii riscului asigurat, venit din care au fost calculate contribuţii individuale de asigurări sociale.
(2) Baza de calcul al indemnizaţiei de asigurări sociale prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. f) o constituie venitul mediu lunar asigurat realizat în ultimele 12 luni calendaristice premergătoare lunii naşterii copilului, venit din care au fost calculate contribuţii individuale de asigurări sociale. Lunile calendaristice ale concediului prenatal se substituie cu acelaşi număr de luni calendaristice imediat premergătoare perioadei incluse în calcul.
(3) Venitul asigurat pentru lunile incluse în calcul la determinarea bazei de calcul al indemnizaţiilor de asigurări sociale nu poate depăşi suma a 5 salarii medii lunare prognozate pe economie pentru anul respectiv înmulţită la 12 sau la numărul de luni în care persoana a realizat venit asigurat. În cazul în care în calcul se include anul calendaristic incomplet, venitul asigurat se plafonează reieşind din numărul de luni în care a fost realizat venitul asigurat pentru anul respectiv. Salariul mediu lunar prognozat pe economie se aprobă de Guvern.
(4) Venitul mediu lunar asigurat se determină prin împărţirea la 12 a venitului asigurat realizat la toate unităţile în ultimele 12 luni calendaristice premergătoare lunii producerii riscului asigurat.
(5) În cazul lipsei integrale a venitului asigurat la toate unităţile în unele şi aceleaşi luni calendaristice din perioada celor 12 luni calendaristice incluse în calcul la determinarea bazei de calcul al indemnizaţiilor din motiv de concediu medical, concediu de maternitate, concediu pentru îngrijirea copilului pînă la împlinirea vîrstei de 3 ani, şomaj cu drept de ajutor de şomaj, aceste luni se includ în calcul cu venit lunar asigurat în cuantumul unui salariu tarifar pentru categoria I de salarizare în sectorul bugetar sau, după caz, în cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real în vigoare la data producerii riscului asigurat, la locul de muncă de bază al asiguratului ori, la cererea asiguratului, se substituie cu acelaşi număr de luni calendaristice imediat premergătoare perioadei incluse în calcul, cu condiţia că aceasta va duce la majorarea cuantumului indemnizaţiei. Această prevedere nu se aplică în cazul lipsei integrale a venitului asigurat la toate unităţile în unele şi aceleaşi luni calendaristice din perioada celor 12 luni calendaristice incluse în calcul la determinarea bazei de calcul al indemnizaţiilor din alte motive decît cele menţionate sau din motivele menţionate combinate cu alte motive.
(51) Dacă venitul asigurat lipseşte la toate unităţile în unele şi aceleaşi luni calendaristice din perioada celor 12 luni calendaristice incluse în calcul ori dacă venitul lunar asigurat realizat în perioada celor 12 luni calendaristice incluse în calcul este mai mic decît salariul tarifar pentru categoria I de salarizare în sectorul bugetar sau, după caz, decît cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real din motiv de concediu medical, concediu de maternitate, concediu pentru îngrijirea copilului pînă la împlinirea vîrstei de 3 ani, şomaj cu drept de ajutor de şomaj, atunci aceste luni se includ în baza de calcul al indemnizaţiei de maternitate şi al indemnizaţiei pentru creşterea copilului pînă la împlinirea vîrstei de 3 ani cu venit lunar asigurat în cuantumul unui salariu tarifar pentru categoria I de salarizare în sectorul bugetar sau, după caz, în cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real în vigoare la data producerii riscului asigurat, la locul de muncă de bază al asiguratului ori, la cererea asiguratului, se substituie cu acelaşi număr de luni calendaristice imediat premergătoare perioadei incluse în calcul, cu condiţia că aceasta va duce la majorarea cuantumului indemnizaţiei. Această prevedere nu se aplică în cazul lipsei integrale a venitului asigurat la toate unităţile în unele şi aceleaşi luni calendaristice din perioada celor 12 luni calendaristice incluse în calcul la determinarea bazei de calcul al indemnizaţiilor din alte motive decît cele menţionate sau din motivele menţionate combinate cu alte motive.
(6) În cazul în care asiguratul a activat în perioada premergătoare lunii producerii riscului asigurat mai puţin de 12 luni calendaristice, aceleaşi luni calendaristice lipsă la toate unităţile de pînă la angajare se includ în calcul cu venit lunar asigurat în cuantumul unui salariu tarifar pentru categoria I de salarizare în sectorul bugetar sau, după caz, în cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real în vigoare la data producerii riscului asigurat, la locul de muncă de bază al asiguratului.
(7) În cazul în care asiguratul, în ultimele 12 luni calendaristice premergătoare lunii producerii riscului asigurat, nu are realizat venit asigurat la nicio unitate din motiv de concediu medical, concediu de maternitate, concediu pentru îngrijirea copilului pînă la împlinirea vîrstei de 3 ani, şomaj cu drept de ajutor de şomaj, baza de calcul al indemnizaţiei o constituie cuantumul unui salariu tarifar pentru categoria I de salarizare în sectorul bugetar sau, după caz, cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real în vigoare la data producerii riscului asigurat, la locul de muncă de bază al asiguratului ori, la cererea asiguratului, aceste luni se substituie cu acelaşi număr de luni calendaristice imediat premergătoare perioadei incluse în calcul, cu condiţia că aceasta va duce la majorarea cuantumului indemnizaţiei.
(71) În cazul în care asiguratul, în ultimele 12 luni calendaristice premergătoare lunii producerii riscului asigurat, nu are realizat venit asigurat la nicio unitate ori dacă venitul lunar asigurat realizat în ultimele 12 luni calendaristice incluse în calcul este mai mic decît salariul tarifar pentru categoria I de salarizare în sectorul bugetar sau, după caz, decît cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real din motiv de concediu medical, concediu de maternitate, concediu pentru îngrijirea copilului pînă la împlinirea vîrstei de 3 ani, şomaj cu drept de ajutor de şomaj, baza de calcul al indemnizaţiei de maternitate şi al indemnizaţiei pentru creşterea copilului pînă la împlinirea vîrstei de 3 ani o constituie cuantumul unui salariu tarifar pentru categoria I de salarizare în sectorul bugetar sau, după caz, cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real în vigoare la data producerii riscului asigurat, la locul de muncă de bază al asiguratului ori, la cererea asiguratului, aceste luni se substituie cu acelaşi număr de luni calendaristice imediat premergătoare perioadei incluse în calcul, cu condiţia că aceasta va duce la majorarea cuantumului indemnizaţiei.
[Art.7 al.(71) introdus prin LP50 din 28.03.14, MO86/05.04.14 art.205; în vigoare 01.04.14]
(72) În cazul în care asiguratul, în ultimele 12 luni calendaristice premergătoare lunii survenirii riscului asigurat, nu a realizat venit asigurat la nicio unitate din motiv de concediu pentru îngrijirea copilului pînă la împlinirea vîrstei de 3 ani, cuantumul indemnizaţiei de maternitate şi al indemnizaţiei pentru creşterea copilului următor se stabileşte reieşind din baza de calcul în al cărei temei s-au calculat aceste indemnizaţii pentru copilul precedent.
[Art.7 al.(72) introdus prin LP50 din 28.03.14, MO86/05.04.14 art.205; în vigoare 01.04.14]
(8) La determinarea bazei de calcul al indemnizaţiilor de asigurări sociale, lunile calendaristice în care nu s-a realizat venit asigurat din motiv de concediu medical, concediu de maternitate, concediu pentru îngrijirea copilului pînă la împlinirea vîrstei de 3 ani, şomaj cu drept de ajutor de şomaj se includ în calcul în modul prevăzut la alin. (5), (6) şi (7) numai la unitatea în care asiguratul îşi desfăşoară activitatea de bază. Unitatea în care asiguratul îşi desfăşoară activitatea de bază se consideră unitatea unde se păstrează carnetul de muncă al asiguratului.
(9) Prevederile alin. (4)–(8), (11) şi (12) se aplică la determinarea bazei de calcul al indemnizaţiilor şi în cazul în care asiguratul activează la o singură unitate.
(10) Lunile din perioada de 12 luni calendaristice premergătoare producerii riscului asigurat în care venitul asigurat lipseşte din alte motive decît cele menţionate la alin. (5) nu se exclud din calcul.
(11) În cazul în care asiguratul, în ultimele 12 luni calendaristice premergătoare lunii producerii riscului asigurat, nu are realizat venit asigurat la nicio unitate din alte motive decît concediul medical, concediul de maternitate, concediul pentru îngrijirea copilului pînă la împlinirea vîrstei de 3 ani, şomajul cu drept de ajutor de şomaj, indemnizaţia de asigurări sociale nu se acordă.
(12) Baza de calcul al indemnizaţiei de maternitate pentru femeile asigurate care nu se încadrează în niciuna dintre condiţiile prevăzute la art. 6 alin. (1), (2) şi (3) din prezenta lege o constituie cuantumul unui salariu tarifar pentru categoria I de salarizare în sectorul bugetar sau, după caz, cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real în vigoare la data producerii riscului asigurat, la locul de muncă de bază al femeii asigurate.
(13) Baza de calcul al indemnizaţiei de maternitate acordate soţiilor aflate la întreţinerea soţilor asiguraţi o constituie venitul mediu lunar asigurat al soţului, determinat în condiţiile prezentului articol.
(14) Baza de calcul al indemnizaţiilor de asigurări sociale prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a) şi d) şi art. 15 alin. (1) lit. a) pentru şomeri o constituie cuantumul lunar al ajutorului de şomaj în vigoare la data producerii riscului asigurat.
(15) Venitul asigurat se include în calcul în lunile pentru care a fost calculat.
(16) Indemnizaţiile prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a), b), d) şi g) şi art. 15 alin. (1) lit. a) se calculează şi se plătesc pentru zile calendaristice. Venitul asigurat pentru o zi calendaristică se determină prin împărţirea venitului mediu lunar asigurat, calculat în conformitate cu prevederile prezentului articol, la numărul de zile calendaristice din luna pentru care se plăteşte indemnizaţia.
(17) Indemnizaţiile de asigurări sociale prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a), b), d), f) şi g) şi art. 15 alin. (1) lit. a), stabilite în conformitate cu prezenta lege, nu se recalculează, cu excepţia cazurilor legate de modificarea legislaţiei privind modul de salarizare.


Așadar, cele 4 luni se vor calcula și d-voastră veți beneficia de îndemnizația de maternitate.

--------------------------------------------------------------------------------
2. În virtutea prevederilor Codului Muncii al Republiciii Moldova, îndemnizația de eliberare de la serviciu poate fi achitată doar în cazul concedierii ( iar în cazul d-voastră e vorba de demisie) și în caz de demisie (dar din vina angajatorului, ceea ce din nou, nu se referă la d-voastră).
Cu alte cuvinte, d-voastră nu aveți posibilitatea să beneficiați de o asemenea îndemnizație.

----------------------------------------------------------------------------

3. Pentru ca soțul să primească îndemnizația pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 3 ani, este necesar ca el să solicite acordarea acestui concediu de la locul său de muncă și el să se afle la îngrijirea copilului.

Succese!

23 august 2017