Bună ziua. Am întârziat cu 30 minute la serviciu (motivul întârzierii fiind ambuteiajele) și mi s-a cerut să scriu explicație. Mi-a fost aplicată o sancțiune disciplinară și drept urmare, nu am primit premia anuală. În urma discuțiilor cu managerul companiei, am menționat că șeful de departament comite abuz de putere, că acesta absentează 4 ore și mai mult de la locul de muncă, precum și călătoriile făcute de acesta în afara țării. Timpul petrecut în călătoriile menționate este indicat în tabelul de pontaj ca ”prezent la serviciu”, pentru care a încasat salariu deplin. Asemenea comportament, însă, este tolerat. O altă dezordine este că ruda de gradul I a șefului menționat figurează ca angajat în cadrul companiei, dar nu se prezintă deloc la serviciu, în schimb primește salariu, premii etc. La întrebarea "Unde este dreptatea?", mi s-a spus că nu am dovezi și că aceasta nu mă privește. Totodată, am fost acuzată de manager că am avut mai multe joburi pe parcursul activității profesionale și că cu siguranță am avut multe probleme. Care sunt măsurile potrivite pentru a rezolva aceste conflicte de interese/cumătrism? Unde pot apela pentru dreptate? Vă mulțumesc anticipat!
Mihail Grigoraş
Buna d-na Aurora, răspuns o să fie alcătuit din mai multe părți. În primul râna cu întîrzierea la serviciu, administrația a putut să ee îb considerație, că în oraș sunt abutoiaje și multe, e o situație critică, dar ei au găsit de cuviință să procedeze cu DVS mai dur. În... mai detaliat privința șeful departamentului, care își permite multe, DVS sunteți în drept să vă adresați oficial la CNA ( art. 327 CP ), dacă vă aflați în raza Chișinăului, str. Șt cel Mare 198 cu o cerere oficială, unde să indicații abuzurile săvârșite de șef, cu indicarea dăților și altă informație, deoarece, el are pașaport, unde este indicat plecarea, venira în Moldova și verificarea acestor dăți cu tabelul de lucru și mai mult ca precis esă la suprafață fărădelegile comise de șef, o să fie obligat să întoarcă banii primiți ne întemiați, să nu fie considerat ca furt ( art. 186 CP ). DVS sunteți în drept să apelați la viberul de pe telefonul +37368669950, vom discuta mai detailiat.