Pensie alimentară pentru copil minor, părintele muncește în străinătate

29 september 2021 93

Bună ziua! Am divorțat, dar avem un copil minor de 5 ani. Nu am cerut pensie alimentară prin intermediul instantei, pentru ca ar fi durat prea mult, dar am stabilit la un notar pensia pe un an de zile. După scurgerea unui an, fostul soț a continuat sa achite, când peste o luna, când peste doua, ultima vreme deloc. Dar este de mentionat că mi-a pus la dispoziție apartamentul pe care l-am cumpărat în credit și care credit el îl achita. Dupa divorț am făcut la notar un contract cum că nu pretind la parte din apartamentul menționat. Întrebarea mea este: copilul are ceva drepturi la apartamentul acesta? Acum fostul soț a încetat să achite pensia și mi-a zis să eliberez apartamentul și sa mergem la notar ca să facem o înțelegere cât sa achite pensia alimentera, pentru că acum lucrează peste hotare. Dacă fostul soț zice că lucrează ilegal și nu are contract de muncă, pot face interpelări în Germania ca să aflu ce venit are și în funcție de mărimea acestuia să stabilim pensia copilului? El vrea să-mi dea doar 100 de euro pe lună. El a decis așa și insistă să fixăm această sumă la notar.

Jurist comments 1

Download discussion
  • Legal consultant
  • Civil law
  • Criminal law
  • Family law
  • Labour law

Buna d-na Romina, nu acceptați ex. soțul e prea deștept, el v-a dres cu pensia alimentară înregistrată la notal, vă mai pune condiții proaste ca să contribeu la pensie, ca mai pe urmă să vă decideți de apartament. Sigur, copilul are dreptul la aprtament.

01 october 2021