Pensiile militarilor și a funcționarilor publici cu statut special

13 july 2026 0

Bună ziua! Am nevoie de o consultație juridică privind noul proiect de lege referitor la pensiile militarilor și funcționarilor publici cu statut special. Situația mea este următoarea: în anul 2015 am ales să urmez Academia de Poliție, având așteptarea legitimă că, după absolvire și activitatea în sistemul penitenciar, voi beneficia de dreptul la pensie în condițiile prevăzute de legislația în vigoare la acel moment. Am urmat 3 ani de studii la Academie, iar în prezent am aproximativ 8 ani de activitate în sistemul administrației penitenciare.
Conform noului proiect de lege, pentru a beneficia de pensie, voi fi obligat să activez încă aproximativ 15–19 ani, deoarece trebuie să întrunesc cumulativ condițiile de:
- 15 ani vechime în serviciu;
- 25 ani vechime în muncă;
- atingerea vârstei de 50 de ani (sau a vârstei prevăzute de lege, după caz).
Aș dori să știu dacă, în cazul în care această lege va intra în vigoare și se va aplica și persoanelor deja aflate în serviciu, există temei juridic pentru a acționa statul în judecată.
Mă interesează în special dacă poate fi invocată încălcarea principiului securității juridice, a așteptărilor legitime și a încrederii pe care am avut-o în stat atunci când mi-am ales această profesie și mi-am construit întreaga carieră în baza legislației existente la acel moment.
Vă rog să-mi spuneți dacă apreciați că există șanse reale pentru o astfel de acțiune și care ar fi pașii ce trebuie urmați.
Vă mulțumesc!