Privatizare teren aferent casei de locuit

03 may 2018 563

Buna ziua. De mai bine de 20 ani bunicii au folosit, ingrijit si intretinut o bucata de teren aferent gradinii noastre ( cu 20 ani in urma a fost mutat si gardul - o fasie de 3 metri latime si cam 20 m lungime). Terenul se afla pe marginea unei râpi, respectiv nu este folosit de nimeni, acolo au fost saditi copaci pentru a preveni surparea malului si acea bucata de teren a fost de mai bine de 20 ani folosita impreuna cu toata gradina. Cum pot sa fac actele necesare pentru a intra in proprietatea terenului dat? Pe toata perioada s-au achitat impozite pentru terenul dat. Multumesc!

Jurist comments 1

Download discussion
Victor Baciu
  • Legal consultant
  • Civil law
  • Labour law
  • Business law

Buna ziua,
Deși nu există o practică bogată în acest sens, o soluție ar fi dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului imobil prin uzucapiune, ținând cont de următoarele prevederi legale din Codul civil:

Art. 320 alin. (2) Dreptul de proprietate se poate dobîndi, în condițiile legii, prin ocupațiune, act juridic, succesiune, accesiune,... mai detaliat UZUCAPIUNE, precum și prin hotărîre judecătorească atunci cînd aceasta este translativă de proprietate.”
Art. 332 „(1) Dacă o persoană, fără să fi dobîndit dreptul de proprietate, a posedat cu bună-credință sub nume de proprietar un bun imobil pe parcursul a 15 ani, aceasta devine proprietarul bunului respectiv.
(2) Dacă un bun imobil și drepturile asupra lui sînt supuse înregistrării de stat, dreptul de proprietate se dobîndește în temeiul alin. (1) din momentul înregistrării.”

Astfel, (i) bunul trebuie să fie posedat cu bună-credință; (ii) sub nume de proprietar pe un termen de 15 ani; (iii) posesiunea trebuie să fie utilă.
De fapt, art. 332 alin. (2) repetă regula stabilită la art. 290 din același Cod.

În continuare, pentru a cădea sub prevederile art. 332, urmează a se ține cont de condițiile prevăzute la art. 335 Cod civil:
„(1) Cu excepția cazurile expres prevăzute de lege, nu poate produce efecte juridice decît posesiunea utilă. Pînă la proba contrară, posesiunea este prezumată a fi utilă.
(2) Nu este utilă posesiunea discontinuă, tulburată, clandestină sau precară.
(3) Posesiunea este discontinuă atît timp cît posesorul o exercită cu intermitențe anormale în raport cu natura bunului.
(4) Posesiunea este tulburată atîta timp cît este dobîndită sau conservată prin acte de violență, fizică sau morală, care nu sînt provocate de o altă persoană.
(5) Posesiunea este clandestină dacă se exercită astfel încît nu poate fi cunoscută.
(6) Posesiunea este precară cînd nu se exercită sub nume de proprietar.
(7) Discontinuitatea poate fi opusă posesorului de către orice persoană interesată.
(8) Numai persoana față de care posesiunea este tulburată sau clandestină poate invoca aceste vicii.
(9) Posesiunea viciată devine utilă îndată ce viciul încetează.”

Un fapt important de menționat este că prin uzucapiune pot fi dobîndite doar bunurile imobile NEÎNREGISTRATE ÎN REGISTRUL BUNURILOR IMOBILE.

04 may 2018