Sechestru

06 august 2019 9

Buna. M-ia fost aplicat sechestru pe imobilul in care sunt cu reședință eu + copilul de 11 ani, din prima casatorie, ma gandeam sa înregistrez si nou-născutul (bebe de 6 luni). Eu sint unica proprietara din donație de la părinți. Sunt divorțata oficial de primul soț, trăiesc in concubinaj cu tatăl nou-nascutului. În afară de sechestrul pe imobil, mai am blocate conturile bancare si la moment unul din executori dorește sa-mi aplice puncte contravenționale, insa nu stiu ce-i aceasta. E posibil chiar sa ma dea afara din casă? Cu doi copii, unul avind mai putin de 1 anișor?

Lawyer comments 1

Download discussion
Igor Brinișter
  • Advocate
  • Civil law
  • Family law
  • Real estate law
  • Business law
  • Other areas
  • Labour law
  • Other violations

Bună!

În scopul ridicării sechestrului de pe mijloacele bănești de pe contul de card vă adresați băncii care a eliberat cardul și angajatorului pentru a vi se elibera confirmări ca acesta este un card salarial, iar acele mijloace bănești provin din salariu fapt care, duce la imposibilitatea urmăririi întregului salariu. Scrieți... mai detaliat o cerere la care anexati actele respective și solicitați ridicarea sechestrului de pe mijloacele bănești de pe contul de card.
Dacă, există mai multe documente executorii ce au fost prezentate spre urmărire și acestea se află în procedura fie aceluiași, fie a diferitor executori judecătorești atunci suma care poate fi urmărită lunar crește.
Executorul judecătoresc este în drept sa urmărească bunul imobil în care locuiți în scopul executării documentului executoriu.

Referitor la întrebările ridicate de către Dvs. regăsiți răspunsul în prevederile Codului de executare expuse mai jos:
Articolul 22. Drepturile şi obligaţiile executorului judecătoresc
(1) Executorul judecătoresc este în drept:
a) să emită acte procedurale în limitele competenţei prevăzute de lege;
b) să citeze, la sediul biroului său şi la locul efectuării actelor de executare, debitorul şi alţi participanţi implicaţi în procesul de executare;
c) să solicite şi să primească gratuit pe suport de hîrtie şi în regim on-line din partea autorităţilor publice centrale şi locale, a instituţiilor (inclusiv financiare), din partea altor organizaţii (indiferent de tipul de proprietate şi de forma juridică de organizare) deţinătoare de registre de stat şi de informaţii relevante pentru procedura de executare orice informaţie care ar permite identificarea debitorului, a patrimoniului său şi a locului aflării lor, dacă nu are acces la sistemul informaţional ce conţine informaţia respectivă;
d) să sesizeze autorităţile şi persoanele competente referitor la faptele constatate de neconformare cerinţelor înaintate legal de executorul judecătoresc;
e) să prezinte cerinţe legale persoanelor fizice şi juridice părţi în procedura de executare în vederea întreprinderii anumitelor acţiuni de executare;
f) să intre, cu acordul debitorului sau al membrilor lui de familie adulţi (iar în lipsa acordului, cu concursul organelor de drept), în încăperile ce reprezintă domiciliul sau sediul debitorului, în alte încăperi şi depozite ce aparţin debitorului, precum şi în cele aflate în folosinţa acestuia, şi să le cerceteze;
g) să calculeze dobînzi, penalităţi, alte sume rezultate din întîrzierea executării unei obligaţii ce decurge dintr-un document executoriu;
h) să acorde asistenţă părţilor în procedura de executare şi altor solicitanţi, explicîndu-le consecinţele juridice ale actelor de procedură;
i) să concilieze părţile în faza prejudiciară şi în procedura de executare;
j) să constate, la cererea persoanei interesate, fapte şi stări de fapt;
k) să comunice, la solicitarea părţii interesate, actele procedurale;
l) să ridice, să depoziteze, să administreze şi să vîndă bunurile sechestrate în procesul de executare, precum şi bunurile gajate;
m) să recupereze datoriile pe cale amiabilă;
n) să aplice în regim on-line măsuri asigurătorii;
o) să elibereze copii de pe actele din dosarul de executare către terţi neimplicaţi în procedura de executare doar în condiţiile legii şi în baza unei solicitări scrise;
p) să primească, în condiţiile legii, onorarii şi taxe pentru activităţile efectuate;
q) să urmărească mijloacele băneşti ale debitorului (atît în numerar, cît şi de pe conturile lui bancare) şi veniturile lui (salariul, pensia, bursa, alte venituri) şi să exercite controlul asupra corectitudinii în executarea indicaţiilor sale privind urmărirea mijloacelor băneşti şi a veniturilor debitorului;
r) să solicite instituţiei bancare informaţii despre soldul sumei din contul debitorului, existent la momentul recepţionării solicitării, cu eliberarea imediată şi necondiţionată a unui extras bancar şi comunicat informativ;
s) să primească informaţia de la instituţiile bancare privind operaţiunile efectuate la conturile bancare ale debitorului, procedura şi modul de înregistrare a actelor parvenite de la executorii judecătoreşti, precum şi informaţii din registrele accesului persoanelor la celulele (safeurile) metalice închiriate de debitor şi soţul/soţia acestuia;
ş) să oblige instituţiile bancare să îl informeze despre deschiderea în viitor a unor conturi bancare de către debitor;
t) să urmărească mijloacele băneşti şi bunurile debitorului care se află la terţi, inclusiv în instituţii financiare;
ţ) să ridice de la debitor obiectele indicate în documentul executoriu;
u) să beneficieze la timp şi necondiţionat de asistenţa organelor de drept, a organelor centrale de specialitate ale administraţiei publice şi a autorităţilor administraţiei publice locale;
v) să solicite persoanelor fizice şi juridice întreprinderea acţiunilor sau inacţiunilor ce rezultă din lege sau dintr-un raport juridic, în vederea executării eficiente a unui document executoriu;
w) să dispună anunţarea în căutare şi reţinerea mijloacelor de transport, să identifice bunurile debitorului;
x) să solicite instanţei judecătoreşti, la cererea creditorului, aplicarea faţă de debitor a interdicţiei de a părăsi ţara în cazul în care plecarea acestuia ar face imposibilă sau dificilă executarea hotărîrii judecătoreşti;
y) să solicite, după caz, organelor care au emis documentele executorii explicarea motivată a expunerilor dispozitive ale acestora, precum şi explicarea modului şi a ordinii de executare;
z) să folosească, în exercitarea atribuţiilor, mijloace de înregistrare audio, foto şi video.
(2) Executorul judecătoresc este obligat să întreprindă măsurile prevăzute de lege pentru executarea operativă a documentelor executorii şi să explice participanţilor la procesul de executare drepturile şi obligaţiile lor.
Articolul 23. Consecinţele neexecutării cerinţelor executorului judecătoresc
(1) În cazul în care acţiunile (inacţiunile) cu elemente ale contravenţiei ale persoanelor care, fără motive justificative, nu îndeplinesc cerinţele executorului judecătoresc sau împiedică executarea documentului executoriu, executorul judecătoresc întocmeşte un proces-verbal cu privire la contravenţie, pe care îl înaintează spre examinare instanţei de judecată. În cazul în care aceste acţiuni conţin elemente ale infracţiunii, executorul judecătoresc expediază materialele organelor de urmărire penală.
(2) În cazul cînd persoanele care nu sînt părţi în procedura de executare nu îndeplinesc prevederile art. 63 alin. (1), art. 92, 98, 99, ale capitolului VIII secţiunea a 2-a din prezentul cod sau în cazul cînd aceste persoane furnizează informaţii eronate, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege, creditorul poate pretinde încasarea de la acestea a sumei ce urma a fi încasată de la debitor, dar nu a fost încasată din vina lor, precum şi reparaţia prejudiciilor cauzate.
Articolul 24. Calcularea dobînzilor, penalităţilor şi altor sume rezultate din întîrzierea executării
(1) La cererea creditorului, executorul judecătoresc este în drept să calculeze şi să încaseze dobînzile, penalităţile şi alte sume rezultate din întîrzierea executării, în funcţie de rata inflaţiei şi în conformitate cu art. 619 din Codul civil. Cererea privind calcularea sumelor rezultate din întîrzierea executării poate fi depusă doar executorului judecătoresc ce deţine documentul executoriu prin care se stabileşte obligaţia principală, pînă la stingerea acesteia. Sumele menţionate se calculează de la data la care hotărîrea judecătorească a devenit definitivă sau, în cazul celorlalte documente executorii, de la data la care creanţa a devenit exigibilă (scadentă) şi pînă la data plăţii efective a obligaţiei cuprinse în orice document dintre acestea, în perioada de calcul fiind inclusă şi durata suspendării procedurii de executare, în condiţiile prevăzute de prezentul cod.
(2) Încheierea executorului judecătoresc se emite, în condiţiile alin.(1) al prezentului articol, doar la momentul încasării/executării sumei obligaţiei principale. Încheierea respectivă este document executoriu şi poate fi contestată în termen de 10 zile de la data emiterii. Încheierea respectivă este executorie după devenirea sa definitivă, numai dacă debitorul nu consimte expres asupra executării ei imediate. Competent pentru emiterea şi executarea acestei încheieri este executorul judecătoresc care stabileşte obligaţia principală.
(3) Sub incidenţa prezentului articol nu se află documentele executorii prin care s-a dispus aplicarea de sancţiuni contravenţionale sau de pedepse penale.

Articolul 63. Măsurile de asigurare a executării documentului executoriu aplicate de către executorul judecătoresc
(1) În scopul asigurării executării eficiente a documentului executoriu, odată cu intentarea procedurii de executare şi pe tot parcursul acesteia, executorul judecătoresc este în drept să aplice măsuri de asigurare a executării documentului executoriu în măsura în care acestea au o legătură cauzală directă cu dispozitivul documentului executoriu sau rezultă direct din acesta, după cum urmează:
a) să aplice sechestru pe mijloacele băneşti sau pe bunurile debitorului;
b) să interzică debitorului de a săvîrşi anumite acte;
c) să interzică altor persoane de a transmite debitorului bunuri sau de a îndeplini faţă de el alte obligaţii;
d) să interzică persoanelor fizice şi juridice, indiferent de tipul de proprietate şi de forma juridică de organizare, efectuarea anumitor acte în privinţa debitorului sau a bunurilor lui, inclusiv a bunurilor care vor fi dobîndite în viitor, care ar putea duce la împiedicarea executării documentului executoriu.
(11) Executorul judecătoresc este obligat să ţină un registru de evidenţă a măsurilor de asigurare a executării documentului executoriu.
(2) Încheierea privind asigurarea executării documentului executoriu poate fi contestată în instanţă de judecată. În cadrul examinării cererii de contestare a aplicării măsurilor de asigurare, instanţa de judecată nu poate dispune suspendarea executării încheierii prin care acestea au fost aplicate.
(3) Recursul depus împotriva încheierii instanţei de judecată privind anularea sau substituirea măsurilor de asigurare a executării suspendă executarea încheierii.
(5) Sistarea executării încheierilor de aplicare a măsurilor de asigurare a executării, în cazul anulării acestora de către instanţă, se admite doar în temeiul hotărîrii judecătoreşti definitive şi se execută imediat de executorul judecătoresc care are în procedura sa documentul executoriu în baza căruia s-a dispus aplicarea măsurilor de asigurare a executării.
(6) Ridicarea măsurilor de asigurare se dispune prin încheiere a executorului judecătoresc, din oficiu, în cazul în care debitorul achită datoria şi restituie cheltuielile de executare.

Urmărirea salariului şi a altor venituri
Articolul 105. Urmărirea salariului şi a altor venituri ale debitorului
(1) Salariul şi alte venituri băneşti ale debitorului pot fi urmărite în baza documentelor executorii în cazul în care:
a) se execută hotărîrile privind încasările periodice (pensia de întreţinere, repararea prejudiciilor cauzate prin schilodire sau prin o altă vătămare a sănătăţii, în legătură cu pierderea întreţinătorului etc.);
b) suma urmărită nu depăşeşte 150 de unităţi convenţionale dacă debitorul lucrează;
c) debitorul nu are bunuri sau bunurile lui nu sînt suficiente pentru a acoperi întreaga sumă urmărită;
d) în alte cazuri, la cererea creditorului.
(2) Persoanele fizice şi juridice sînt obligate, la cererea executorului judecătoresc, să prezinte în termen informaţii despre cîştigul lunar şi despre alte venituri ale debitorului.
Articolul 106. Cuantumul reţinerilor din salariul şi din alte venituri ale debitorului
(1) Cuantumul reţinerilor din salariu şi din alte venituri se calculează din suma pe care debitorul urmează să o primească.
(2) Din salariul şi din alte venituri ale debitorului pot fi reţinute, în baza unui document executoriu, nu mai mult de 20%, iar în baza cîtorva documente executorii, nu mai mult de 50% din cuantumul lor pînă la achitarea deplină a sumei urmărite.
(3) În caz de urmărire a pensiei de întreţinere, a sumelor pentru repararea prejudiciului cauzat prin schilodire sau prin o altă vătămare a sănătăţii, precum şi în legătură cu pierderea întreţinătorului, şi a sumelor pentru repararea daunei cauzate prin tîlhărie sau prin sustragere de bunuri, reţinerea constituie nu mai mult de 70% din salariu şi din alte venituri.
(4) Dispoziţiile prezentului articol se aplică şi în privinţa burselor, pensiilor de orice fel, precum şi a sumelor cuvenite în baza dreptului de autor, a dreptului de inventator sau de inovator.
Articolul 107. Ordinea de urmărire a salariului şi a altor venituri
În cazul mai multor urmăriri ale aceluiaşi salariu şi aceluiaşi tip de alte venituri, în următoarea ordine se satisfac:
a) obligaţiile de întreţinere;
b) repararea prejudiciului cauzat prin schilodire sau prin o altă vătămare a sănătăţii, precum şi în legătură cu pierderea întreţinătorului;
c) datoriile la impozite, la taxe şi la amenzi;
d) alte categorii de datorii.
Articolul 108. Urmărirea indemnizaţiilor de asigurare socială
Indemnizaţiile de asigurare socială plătite în caz de incapacitate temporară de muncă pot fi urmărite în baza documentelor executorii privind încasarea pensiei de întreţinere şi privind repararea prejudiciului cauzat prin schilodire sau prin o altă vătămare a sănătăţii, precum şi în legătură cu pierderea întreţinătorului.
Articolul 109. Urmărirea veniturilor debitorului care execută pedeapsa închisorii
Urmărirea veniturilor debitorului care execută pedeapsa închisorii se face în condiţiile legii, fără a se ţine seama de reţinerile pentru întreţinerea lui în penitenciar.
Articolul 110. Veniturile care nu pot fi urmărite
Nu pot fi urmărite următoarele venituri ale debitorului:
a) sumele plătite în legătură cu deplasarea în interes de serviciu, cu transferul, cu angajarea sau cu trimiterea la muncă în altă localitate, plata suplimentară pentru lucrul legat de deplasări frecvente;
b) indemnizaţiile plătite mamelor cu mulţi copii sau mamelor singure;
c) pensiile de întreţinere;
d) indemnizaţia unică acordată la naşterea copilului şi indemnizaţia lunară acordată pentru creşterea copilului pînă la vîrsta de 3 ani;
e) indemnizaţiile de deces şi de ajutor de deces;
f) sporurile pentru muncă în condiţii grele sau vătămătoare;
g) indemnizaţiile de eliberare din serviciu;
h) indemnizaţiile persoanelor care au avut de suferit de pe urma avariei de la C.A.E. Cernobîl;
i) pensia de urmaş stabilită părintelui sau tutorelui (curatorului) pentru copii;
j) compensaţiile nominative;
k) alocaţiile sociale de stat;
l) partea pensiei în mărimea cuantumului minim garantat al salariului în sectorul real, cu excepţia cazurilor de încasare a pensiei de întreţinere.
Articolul 111. Procedura de urmărire a salariului şi altor venituri ale debitorului
(1) Executorul judecătoresc expediază documentul executoriu organizaţiei în care lucrează debitorul sau de unde el primeşte recompensă, pensie, bursă ori un alt venit, cerînd să se facă reţinerile cuvenite în baza documentului executoriu şi să se trimită creditorului sumele reţinute.
(2) Creditorul va fi informat despre expedierea documentului executoriu spre executare.
(3) Indicaţiile executorului judecătoresc privind cuantumul reţinerilor din salariu ori din alte venituri sînt obligatorii.
Articolul 112. Obligaţia administraţiei şi a debitorului de a comunica executorului judecătoresc şi creditorului schimbarea locului de muncă al debitorului
(1) Administraţia organizaţiei care a efectuat reţinerea în baza documentului executoriu este obligată să comunice, în termen de 5 zile, executorului judecătoresc şi creditorului concedierea debitorului, precum şi noul lui loc de muncă sau noul domiciliu dacă acesta este cunoscut.
(2) Debitorul este obligat să comunice, în termenul indicat la alin.(1), executorului judecătoresc schimbarea locului de muncă sau a domiciliului, precum şi schimbările din componenţa bunurilor şi a veniturilor.


Succes.

06 august 2019