New Renunțarea la copii
Bună ziua. Daca tatăl a dat declarație de renunșare la copii, acesta e obligat să achite pensie alimentară copiilor?
Bună ziua. Daca tatăl a dat declarație de renunșare la copii, acesta e obligat să achite pensie alimentară copiilor?
Bună ziua. Locuiesc la ultimul etaj al unui bloc și de la un timp a început să curgă acoperișul. În același timp, sunt propretara terasei care este acoperișul vecinului de la etajul de mai jos. Anume pe terasa menționată se află scurgerile și ulucele, prin care este evacuată apa de ploaie. Cu...
Bună ziua! Un condamnat a depus cerere pentru aplicarea art. 92 CP. Comisia penitenciarului a respins cererea. A doua cererea în același sens a fost acceptată de comisie, dar respinsă de instanță. A treia cerere a fost iarăși respinsă de comisia din penitenciar, pentru aceleași motive ca și...
Bună ziua. Am fost implicată într-o activitate pe care am crezut-o lucru online, dar în realitate s-a dovedit a fi o escrocherie, în care criminalii au avut nevoie doar de cardul meu bancar. Mă poate ajuta cineva cu o consultație?
Bună ziua. Am nevoie de o consultație. Cu puțin timp în urmă (în ianuarie curent) am fost implicat într-un accident cu 3 vehicule. Mai exact, automobilul meu și încă unul au fost lovite din spate de al treilea automobil. Accidentul a avut loc în afara orașului, pe un traseu național. A venit...
Bună ziua. Un an în urmă am procurat un apartament tip studio în bloc locativ tip cămin. La momentul cumpărării, apartamentul avea toate elementele necesare, cum ar fi baie, bucătărie, veceu etc. Acum am aflat că toate modificările în apartament au fost făcute ilegal. Prin urmare, apartamentul a...
Добрый день. С момента передачи прокурором дело в суд, сколько времени нужно для назначения даты суда? Преступление предусмотренное статьей 186 ч. 2 b) c) УК было совершено пятнадцать лет назад.
Bună! Prin testament mi-au fost lăsate o casă și un automobil. Am pornit procedura la notar. Acesta mi-a spus că dacă doresc ca automobilul să fie inclusîn același dosar de succesiune și să-l pot înregistra pe numele meu, e nevoie să prezint un "Act de expertiza tehnică și evaluare a unității de...
Bună ziua. O persoană a luat un credit pentru mine. Eu achit ratele lunare, dar cu întârzieri de cel mult 10 zile. Persoana menționată mă amenința că se depune o plângere la poliție. Poate să mă tragă la răspundere pentru această situație, și anume rambursarea creditului cu întârziere?
Salut! Potrivit Codului de Executare, dacă debitorul achită datoria timp de 15 zile, executorul nu poate întreprinde acțiuni de executare silită. Aceasta normă se respectă? Executorul va încasa onorariu dacă achit datoria în termen de 15 zile?
Bună ziua. Detin 1/2 cotă-parte dintr-un imobil, dobândită în temeiul unui testament și a procedurii notariale corespunzătoare. Doresc să vând urgent cota mea parte. Care sunt pașii, vă rog? Am nevoie de acordul celuilalt coproprietar? Dacă coproprietarul nu își dă acordul ca eu să vând cota mea...
Bună ziua. Nu am rambursat un credit. Recent am constatat că pe contul meu bancar a fost aplicat sechestru de către un executor judecătoresc. Acesta mi-a comunicat că pe 03.02.2025 a avut loc judecata în privința creditului menționat pe care nu l-am rambursat și că acum trebuie să achit 9.900...
Bună ziua. Mi-a fost aplicată o amendă de către agenții Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP). Am contestat procesul-verbal prin care a fost aplicată amenda și am câștigat procesul. Vreau să depun cerere privind repararea prejudiciului material și moral cauzat prin tragerea...
Bună ziua. Nu am rambursat un credit și am fost dată în judecată. Cât va dura procesul de judecată?
Bună ziua. În Moldova, este legal dacă o firmă și o persoană fizică semnează un contract online doar printr-un cod trimis prin SMS (fără semnătură electronică)? În caz de litigiu sau conflict, un astfel de contract are valoare legală?