Locatiune cu durata mai mare de 10 ani
Buna ziua. Faptul ca o familie de chiriasi sta mai mult de 10 ani in acelasi imobil inchiriat, produce vreun efect, se intampla ceva? Precizez ca n-au contract scris, dar achita totul la timp.
Buna ziua. Faptul ca o familie de chiriasi sta mai mult de 10 ani in acelasi imobil inchiriat, produce vreun efect, se intampla ceva? Precizez ca n-au contract scris, dar achita totul la timp.
Buna ziua! Am pierdut contractul de vanzare-cumparare a unui teren. As vrea sa recuperez documentul. Mă intereseaza care sunt procedurile de recuperare. Va multumesc frumos!
Buna ziua. În urmă cu 2 ani am împrumutat 60 de mii lei pe un termen de 12 luni. Am luat banii la 10%. Am achitat 40 mii, dar nu am scris nicio recipisă. Acum creditorul îmi cere 40.000 lei. Ce suma trebuie, de fapt, să rambursez?
Buna ziua. Spuneți-ne, vă rog, cum se face donatia unei cote-părți din casa situată în Moldova, de la unchi (cetățean al Rusiei) către nepot (cetătean al Moldovei)?
Buna ziua. Vreau sa cumpar o casa, dar proprietarul nu are perfectate toate actele, doar duplicatul dupa titlu. Este posibila intocmirea contractului de vanzare-cumparare doar cu duplicatul titlului scos din Monitorul Oficial?
Bună ziua. Am venit cu familia din Germania cu automobilul personal la odihnă in RM. Înainte de a pleca înapoi, am fost la un service auto pentru un control. Acolo au depistat ca este necesar de înlocuit o centura la motor. Am fost de acord si mi-au spus ca in timp de o ora o schimbă. Dupa 4...
Buna ziua. In 2018 a fost pus sechestru pe încăperea unde dezvoltam o afacere, iar proprietarul imobilului a aflat de sechestru, după care nu mi-a permis să-mi desfășor activitatea în încăperea vizată din anul 2018 pâna in prezent. În 2021, am primit o hotarare judiciara (fara sa fi primit vreo...
Buna ziua. Copilul a primit prin mostenire un imobil. Nu a implinit inca 18 ani. As dori sa stiu daca e posibila instrainarea imobilului de catre parintii lui. Va multumesc.
Bună ziua. Am fost fidejusor la un credit. Debitorul nu a achitat creditul şi a fost acţionat în judecată. Acum am înştiinţare de la executorul judecătoresc că din salariul meu vor fi reţinute 40%. Eu nu vreau nici să achit, nici să am probleme cu justiţia. Există vreo modalitate ca această...
Bună ziua. Acum 2 ani am strâns bani împreună cu femeia cu care trăiesc fără a fi căsătorit pentru a procura un apartament. Contul de depozit în bancă a fost pe numele meu, dar am pus bani acolo împreună. Când am procurat apartamentul, partenera m-a indus in eroare și a scris apartamentul doar...
Bună ziua! Doresc să procur un apartament, dar mi se cere să declar de unde am acești bani. Banii nu sunt ai mei, sunt ai părinților. Îmi puteți spune ce trebuie să fac în acest caz, de ce documente am nevoie? Vă mulțumesc anticipat!
Buna ziua. O familie cu 2 copii minori inchiriaza un apartament, dar acum stapanul are nevoie sa locuiasca in apartamentul inchiriat. Ce termen trebuie sa le dea stapanul chiriasilor pentru ca acestia sa elibereze apartamentul? Pot chiriasii sa invoce faptul ca au copii si sa nu paraseasca...
Buna ziua. Vreau sa cumpar un apartament. Am vandut in sat casa si vreau sa mai adaug o suma de bani pe care i-am strans in decursul anilor, din salariu. Cum demonstrez provenienta banilor?
Могу ли продать свою долю (1/2) в квартире, если второй собственник не желает продавать квартиру?
Bună ziua. Am dreptul să vând apartamentul dacă serviciile comunale au rămas pe numele foștilor proprietari? Sau e necesar să închei contracte cu furnizorii pe numele meu, iar apoi să îl scot de vânzare?