Vecini cu copii gălăgioși

25 december 2018 2264

Ziua bună. Vă rog un sfat în cazul meu. Vecinii de deasupra au doi copii, de clasa 1 și 3. Pe parcursul minivananței de iarnă 22-25 decembrie, zilnic in mod continuu tropăiau prin casă, probabil în timpul când se jucau. Tropăiala începea chiar de la ora 07 și continua, cu mici repausuri, pâna seara. Sigur mai oboseau ei si poate și dormeau, dar zic că tropăiala e așa de insuportabilă, încât nu doreai sa stai în casa. Dar cum să nu stai, vreau și eu sa mă odihnesc în timpul meu liber. Menționez că tropăiala astupa și televizorul, chiar și muzica pusă la volum normal.
Am vorbit o dată cu vecinii, de două ori, dar nici o reacție. Chiar după a două discuție, parcă în mod intenționat au început să bocănească, tropăiască, să galopeze pe podea mai tare. Înțeleg că copii sunt și ei în vacanță și vor să se joace, dar nu în așa mod. Consider că în cazul acesta este încălcată norma civilă ce reglementează în mod detaliat obligația de respect reciproc. Legea contravențională ne spune că nu trebuie să tulburăm ordinea publică pe timp de noapte, dar pe timpul zilei ar trebui la fel să ne respecăm în limita morală. Dacă ar veni un vecin și mi-ar spune că-s prea gălăgios, aș încetini, sau înceta. Excepție ar fi doar dacă am vreo aniversare pe timp de zi, iar acest fapt i l-as comunica vecinului, cu rugămintea să înțeleagă și să mă ierte, dar și în acest caz aș încetini puțin, cu considerația că vecinul e înțelegător.
În rest, ar fi necesar ca vecinii din bloc să se respecte reciproc, chiar și în cazul în care pe timp de zi fac reparație.
Dacă un vecini m-ar ruga în timp ce fac reparație să încetez măcar în timpul mesei, pentru ca copilul său care e acasa în vacanță să se odihnească, aș înțelege, contrar faptului că legea contravențională îmi permite de la 07-22 să fac tot ce doresc.
Ce este posibil de făcut în cazul meu? Aș putea chema poliția ca să le facă măcar atenționări, căci tulburarea ordinii publice nici nu se încadrează aici. Mai mult, în caz că nu merg nici atenționările, aș putea chema poliția ca suplimentar să verifice vecinii dacă stau legal la gazdă, că sunt găzdași. Ce să fac?

Jurist comments 3

Download discussion
Igor Brinișter
  • Advocate
  • Civil law
  • Family law
  • Real estate law
  • Business law
  • Other areas
  • Labour law
  • Other violations

Bună Ivan,
Într-adevăr Codul Civil incubă vecinilor obligația de respect reciproc, totodată, fiind prevăzute și anumite excepții.
Cod Civil:
Articolul 377. Obligaţia de respect reciproc
Proprietarii terenurilor vecine sau ai altor bunuri imobile învecinate, pe lîngă respectarea drepturilor şi obligaţiilor prevăzute de lege, trebuie să se respecte reciproc. Se consideră... mai detaliat vecin orice teren sau alt bun imobil de unde se pot produce influenţe reciproce.
Articolul 378. Influenţa vecină admisibilă
(1) Proprietarul terenului sau al unui alt bun imobil nu poate interzice influenţa pe care o exercită asupra bunului său gazul, aburul, mirosul, funinginea, fumul, zgomotul, căldura, vibraţia sau o altă influenţă similară provenită din terenul vecin dacă nu împiedică proprietarul în folosirea bunului sau dacă încalcă nesemnificativ dreptul acestuia.
(2) Dispoziţiile alin.(1) se aplică şi în cazul în care influenţa este considerabilă, dar este produsă de folosirea obişnuită a unui alt teren şi nu poate fi înlăturată prin măsuri justificate economic. Dacă este obligat să suporte o asemenea influenţă şi dacă aceasta depăşeşte folosirea recunoscută obişnuită în localitatea respectivă şi limitele economice admisibile, proprietarul poate cere proprietarului de teren care cauzează influenţa o compensaţie corespunzătoare în formă bănească.
În speță, acest zgomot ar putea fi interpretat ca o influență admisibilă, totuși e vorba de copii. Dar dacă ar fi fost sa cânte la pian sau poate la vioară?

25 december 2018
SILVIU POTÎRNICHE
  • Advocate trainee
  • Civil law
  • Real estate law
  • Business law

Bine ai venit pe yAvo!
°°°
Nu aveti pentru ce chema poliția, mai ales pentru a îi verifica daca stau legal...
Cum pretindeti ca pot sta ilegal - au intrat cu forta in acel imobil, au facut violare de domiciliu, sau ce aveti in vedere?
Limitele "morale" sunt chestii relative, si nu neaparat obiective.
Nu... mai detaliat se sancționează juridic astfel de fapte, nici civil, nici altfel.

26 december 2018

Dl Igor Brinișter în speță da, vorbim de copii, dar asta nu înlătură faptul ca părintele să îl educe într-un mod corespunzător ca să știe cum să se comporte în public, dar și în locuința sa în așa fel ca să nu distrugă lucruri, să nu producă zgomot care ar... mai detaliat afecta și alte persoane din împrejur, să vorbească decent, etc.
Menționez că voci în timpul zgomotului nu se auzeau, iar acest fapt dă dea doar bănuieși ce de fapt se întîmpla la vecin.
La întrebarea Dvs : „ce urma să fac dacă copii cântau la pian sau poate la vioară?”
Am nepoți care cîntă la pian și acordeon, orele pe care le fac acasă sunt de cîteva ore, dar cu pauze bune. Pe parcursul unei zile de la ora 7-22 nepotii fac ore la pian cam 4 ore, două pina la masă si două după.
În cazul meu să fi auzit muzica nici vorba de revolte. Chiar acceptam, singur mai cînt la instrument prin casă, dar nici un vecin nu a zis ca deranjez.
În speză, menționez că tropotele, mersul în călcîie, scapatul de instrument, nici nu stiu cum să ii zic corect, dar la sigur zgomotul era asemeni unei herghelii de cai care fugeau și zgomotul era in continuu de parcă nu se oboseau.
În acest caz aș zice că patinții nu erau acasă, iar copii se jucau cum doreau ei.
Drept scop pentru a atentiona că se produce zgomot mare care deranjează, bocăneam și eu cu o bîtă în pod de cîteva ori, cînd se făcea zgomotul cel mai are, dar fără reacții, uitasem să mai bat cu ceva în țeava de încălzire centralizată, poate așa erau auzit.
Pe portalul instanțelor de jucată am observat că au fost atrași la răspundere conform prevederilor art. 63 Cod contravențional care statuiază că se sancționează contravențional „Neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către părinţi sau de către persoanele care îi înlocuiesc a obligaţiilor de întreţinere, de educare şi de instruire a copilului”. Alin.2 al aceluiali articol prevede că „Acţiunile specificate la alin.(1), dacă au avut ca urmare lipsa de supraveghere a copilului (..) la fel se sancționează.
În speză să fi fost vorba de joaca copiilor în lipsa părinților, nu cunosc cu certitudine că nu am fost și am bătut în ușă, dar în discuția cu vecinul (bărbat) ultimul a spun că nu este acasă și nu știe cine este acasă.
Drept concluzie, am înțeles că chiar dacă ai copii, în ce fel nu s-ar juca ei, trebuie să-ți respecții vecinii.
Acum o întrebare ce se întîmplă în cazul în care, dacă vecinul îmi bate în cap prin propăit, și mă tem că o să cadă podul, de ce eu în același mod să mă duc să îi bat în ușă, nefăcînd gălăgie. Oare vecinul nu îmi va da cu ceva în cap (vorbă populară) sau mai simplu va chema poliția motivînd că cineva bate în ușa lui, iar poliția va califica ca huliganism nu prea grav, căci acțiunile sau produs în scara blocului care este un loc public?????

26 december 2018