Ответы 1032  

Pot părăsi țara!?

În cazul în care am o amendă neachitată, pot părăsi țara !?

Depășirea perioadei de 90 de zile în Austria

Bună ziua! La moment ma aflu în Austria și am depășit perioada de ședere cu 40 de zile. Soția deține pașaport românesc, nu mi s-a aplicat nici o interdicție, dar nu am reușit să obțin permis de ședere în Austria din cauza pandemiei. Vreau să mă informez: care sunt modalitățile pentru a evita o...

Deport din Italia

Sunt in italia. Acum 9 luni am fost oprit de poliție si mi-au propus să-mi iau bilet la avion, dacă nu vreau deport si eu l-am cumpărat, dar până la urmă n-am plecat din Italia. E posibil să-mi fi pus totusi deport?

Am dosar penal și interdicție de a părăsi țara

Buna ziua. Am dosar penal și interdicție de a părăsi țara impusă acum 3 ani. In aceasta perioada am depus de 3 ori să-mi perfecteze pașaport și am primit refuz. Acum 1 săptămână însă mi l-au eliberat. Asta înseamnă că pot ieși din țara?

Interdicție din cauza datoriilor la plata pensiei alimentare

Buna! Fosta soție mi-a spus mai demult ca ma scoate de la plata pensiei alimentare, iar eri mi-a sunat şi m-a anunțat ca am datorii de peste o suta de mii de lei pe anii aceştia. Poate sa-mi puna interdicție la ieşirea din țara? Eu sunt de acord sa platesc, dar sa imparțim suma in rate şi s-o...

Depasirea termenului de sedere din cauza pandemiei

Buna ziua. Prietenul meu este cetățean al RM, student in Romania, dar inca nu este cetățean roman. Din cauza pandemiei actuale, nu a reușit să părăsească țara, neavând un mijloc de transport sigur. A depășit termenul de ședere cu aproximativ 10 zile. În cazul în care i se aplică interdictie,...

Dator la stat

Buna ziua. Sunt absolvent al academiei militare, dupa absolvire sunt obligat sa lucrez 5 ani la stat. Eu nu am respectat aceasta conditie si respectiv sunt obligat sa achit suma de 270.000 lei. Intrebarea: daca nu achit, o sa-mi pune interdictie de a parasi tara? Si daca da, pot sa dau dosarul...

Am multe credite nebancare

Am mai multe credite nebancare si n-am achitat aproape 4 luni. S-au adunat datorii de aproape 60 mii de lei. Voi putea pleca peste hotare? La vama n-o să am probleme?

Interdicția se radiază automat sau trebuie să ne adresăm undeva?

Buna ziua. Eu cu soțul am avut deport și interdicție pe toată Europa. Pe 15 2020 expiră interdicția. Dacă încercăm să plecăm în altă țară după această dată, o să avem probleme? Deportul se radiază automat sau trebuie să mergem noi să ne adresam undeva ca să-l scoată?

Mi s-a pus interdictie?

Buna. Am mai multe credite neachitate, stau acasa cu copilul mic si am fost data in judecata pentru neachitare. Pot sa plec cu copiii la odihna in Ucraina, ori mi s-a pus interdictie?

Interdictie pe intreg teritoriul UE

Buna. Am interdictie pusa in Cehia pe tot spatiul UE. Am ajuns in vama Nadlac dinspre Ungaria la intrare in România, dar nu imi permit sa intru si imi spun ca am interdictie. La mine in acte scrie interdictie pe spatiul UE, nu pe spatiul Shenghen. Romania nu face parte din spatiul Shenghen. De...