Conducerea autovehicolului cu permis cu termenul expirat
Buna ziua. Ce sanctiune prevede legea pentru conducerea autovehicolului detinand permis cu termenul expirat?
Buna ziua. Ce sanctiune prevede legea pentru conducerea autovehicolului detinand permis cu termenul expirat?
Bună ziua. Care pot fi consecințele, dacă fac reparații în apartamente, primesc bani pentru asta, dar nu achit nimic la stat?
Bună ziua. Am activat un timp într-o firmă în baza unui contract civil de prestare servicii. Pe data de 15 august 2024 am anunțat verbal administratorul, în prezența unor martori, că voi lucra doar până pe data de 22 august. Nu am primit banii pentru munca prestată. Administratorul m-a tot...
Bună ziua. Am divorțat la notar în septembrie 2023 și în aceeași lună copilul a fost dus din tara la părinții fostei soții. De atunci nu l-am mai văzut în persoană, doar online, iar de o bucată de vreme nici poze nu mai primesc cu el. Cu toate acestea, achit cu regularitate pensia alimentară pe...
Bună ziua. Mi-am făcut cont pe o platformă de investiții la bursă și aș vrea să încep să investesc câte puțin în acțiuni sau ETF pe termen lung. La bancă, însă, mi-au spus că nu pot depune bani în așa aplicații, pentru că astfel de investiții pe anumite platforme (gen trading212, etoro, Xbt) ar...
Bună ziua. Mai mulți ani în urmă am înființat o societate comercială (SRL), dar aceasta nu a activat și a fost lichidată automat după 4 ani. Pot acum să reactivez societatea menționată sau trebuie sa înființez alta?
Bună ziua! Vecinul vinde ”vin” pe care îl face din fel de fel de amestecuri (de condimente?) și în care adaugă alcool tehnic pentru tărie. Din cauza acestui ”vin” a decedat soția fratelui. Acum vecinul îi vinde fratelui. Fratele când primește pensia, i-o da toată pentru ”vin” și este deja tare...
Bună ziua. Am nevoie de asistență juridică! Este vorba despre doua căsătorii încheiate și valabile (cel puțin nimeni nu zice nimic) și în prezent! Cum facem să divorțăm de prima, nu de a doua? Ce pași trebuie să fac? Nu pot din cauza asta să fac buletinele copiilor!
Buna ziua. Ma ocup de reparatia apartamentelor si cu mine mai lucreaza o persoana pe care o platesc. Ce se poate intampla daca politiea afla ca nu-i achit contributiile obligatorii la stat?
Buna ziua. Am sapat in gradina mea o groapa pentru canalizare. In proces, excavatorul a rupt conducta de apa care pleaca la vecin prin gradina mea. Eu nu pot termina lucrarile din cauza tevii. Vecinul nu vrea sa faca nimic, motivand ca acolo candva era drum (30-40 de ani in urma). Cum sa...
Buna ziua. Din cele doua modalitati de inregistrare a bunului imobil, care este mai rapid: cu declaratie pe propria raspundere sau in baza autorizatiei si a proiectului existent?Mersi.
Bună ziua. Am dat cu împrumut 30.000 de euro. Pentru a garanta împrumutul, am încheiat și un contract de gaj în privința unui bun imobil. Termenul împrumutului a trecut doua luni în urmă și debitorul trebuie să-mi intoarcă suma împrumutată împreună cu dobânda acumulată timp de 2 ani (în total...
Buna ziua. Copilul meu merge in clasa a doua. Pe parcursul primului an de scoala a fost agresat de colega sa de clasa si fratele acesteia, care este cu 2 ani mai mare. Astfel de situatii s-au repetat si la inceputul acestui an de studii. Ne-am adresat la directoare si la prima convorbire din...
Здраствуйте. В апреле был судим по статье 287 ч. 1) УК, назначили штраф. Сколько времени это будет отображаться в справке о судимости и возможно ли как-то ее снять?
Buna ziua. Ma poate cineva ajuta cu Legea nr. 1225/1992, si anume procedura de restituire a bunurilor sau recuperare a valorii acestora, persoanelor supuse represiunilor politice? Multumesc!