Bună ziua. Sunt divorțată de patru ani. Fostul soț a rămas să locuiască în apartamentul nostru comun (pe care nu l-am partajat la divorț). Eu sunt plecată peste hotare. Recent am aflat că pe apartament sunt aplicate 13 sechestre. Vreau să vând apartamentul și să-mi iau cota-parte. Este posibil?...
Buna ziua! Executorul mi-a aplicat sechestru pe contul bancar de salariu, in temeiul unui creditor. Cum pot sa solicit executorului sa-mi se deblocheze contul, care este unica sursa de existenta. Este executorul in drept sa-mi opreasca tot salariul de pe card, sau numai 20%?
Bună ziua. Am nevoie de o consultație. Am avut probleme cu rambursarea unor credite și am apelat la serviciile unei companii pentru asistență. Nu am fost în stare să achit serviciile acesteia timp de 2 luni. I-am rugat să aștepte până în august și mi-au dat acordul verbal. Cu toate acestea, ieri...
Buna ziua! Am primit cerere in judecata pe numele mamei in privinta unor datorii la comunale pentru apartamentul in care am locuit 20 de ani in urma si pe care l-am vandut tot atunci. Am telefonat IMGFL din acel sector, dar acolo nu doresc sa ne lamureasca care e problema, ne cheama la ei sa...
Bună ziua! Am primit indemnizația unică la naștere întru-un cont mai vechi, care era sechestrat de un executor judecatoresc din cauza unui credit nerambursat. Eu nici nu eram la curent ca indemnizația a întrat în acel cont. Executor mi-a expediat încheierea privind distribuirea mijloacelor...
Buna ziua! Am avut o datorie fata de o companie de microfinantare in marime de 40.000 lei, insa creditorul a cerut prin judecata sa platesc, cu penalitati, 88.000 lei. Procesul de judecata s-a incheiat recent si instanta a decis ca trebuie sa achit 42.000 lei, care includ taxa de stat. Juristul...
Buna ziua. Am o datorie care a ajuns in procedura la un executor judecatoresc. Este executorul in drept sa aplice sechestru pe carduri in cateva zile, fara sa ma notifice? Nici nu stiam ca dosarul a fost transmis pentru executare silita.
Buna ziua. Am o societate comerciala (SRL). Cu un furnizor am avut un litigiu, care a ajuns la executor. Eu mai activez in alta companie, unde primesc salariu. Are executorul dreptul sa aplice sechestru pe cardul meu salarial?
Bună ziua. Împreună cu soțul avem credite nebancare neachitate deja de 6 luni. Nu că ne eschivăm de la plată, doar că soțul nu lucrează, dar eu recent am fost angajată. Două credite au fost cesionate. În aceste circumstanțe, soțul poate pleca peste hotare?
Buna ziua. Sotia are niste datorii si are aplicat sechestru pe cardul salarial. Sotul s-a angajat oficial recent. Poate executorul sa aplice sechestru pe cardul de salariu al sotului pentru datoria mentionata a sotiei?
Buna ziua. O companie de microfinantare m-a inclus in lista neagra a debitorilor, dar nu am datorii la ei. Cum sa radiez numele meu din acea lista?
Bună ziua! Am luat pe numele meu un credit pentru o cunoștință. Aceasta nu a rambursat creditul si acum sunt chemată în judecată. Pot depune o plângere penală pe persoana menționată? Sau sunt obligată să rambursez eu creditul?
Bună ziua. Instanța de judecată a emis un proces-verbal în care se spune că a decis să refuze achitarea datoriei către o companie de creditare, însă executorul mă sună și-mi cere să o achit. Mă amenință că altfel îmi pune sechestru pe conturile bancare. I-am cerut titlul executoriu în temeiul...
Buna ziua. Executorul judecatoresc mi-a aplicat pentru a doua oara sechestru pe cardul social. Sunt doua zile de cand i-am prezentat documentele de la banca (extrasele si certificatul ca cardul este unul social), dar sechestrul inca nu a fost ridicat si nu prea cred ca va fi ridicat. Ce sa fac?
Buna ziua. Am fost fidejusor pentru o persoana care a imprumutat o suma de bani. S-a ajuns in judecata. Instanta a emis o incheiere care autorizeaza ca masura de asigurare a actiunii sechestrul asupra bunurilor mobile, imobile si pe sumele de bani ce apartin cu drept de proprietate persoanei...